Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 23, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 796 vizualizari
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Diosig au desfășurat o acțiune comună cu autorităţile de frontieră maghiare în urma căreia au depistat în zona de competență patru de cetățeni din Algeria și Libia, solicitanţi de azil în ţara noastră, care intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.
În data de 22.01.2020, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Diosig, județul Bihor, în cooperare cu autoritățile de frontieră maghiare au desfăşurat o acțiune comună pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale și a infracționalității transfrontaliere în zona de competenţă. Astfel, cu ajutorul aparaturii cu termoviziune au fost observate patru de persoane care se îndreptau pe jos, pe câmp, spre teritoriul Ungariei. Imediat, s-a acționat pentru închiderea direcțiilor de acțiune, persoanele în cauză fiind reţinute la aproximativ 500 de metri faţă de linia de frontieră. Cele patru persoane au fost preluate şi transportate la sediul Sectorului PF Diosig pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Algeria și Libia, de sex masculin, având vârste cuprinse între 18 și 32 de ani. Cei patru bărbați au declarat că se îndreptau spre frontiera cu Ungaria, intenţionând să treacă ilegal graniţa în ţara vecină pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
nov. 01, 2024 0
oct. 03, 2024 0
sept. 28, 2024 0
sept. 17, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0