Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
dec. 17, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1292 vizualizari
În cadrul unei ceremonii organizate la Teatrul „Regina Maria”, șeful Primăriei Oradea a primit de la Federația Patronilor Bihor (FPB) un premiu de popularitate. Ilie Bolojan a fost scos în evidență în cadrul unui sondaj de opinie inițiat de forul patronal condus de Ioan Lucian, efectuat în colaborare cu Facultatea de Științe Socio-Umane din cadrul Universității din Oradea. Cercetarea sociologică a presupus interogarea a 400 de subiecți care au fost întrebați despre firmele cu activitate în municipiu și despre politicieni. Probabil că cetățenii întrebați nu au fost din Ioșia. După cum se relatează pe portalul administrației locale, Bolojan nu s-a dezmințit în cuvântarea rostită imediat după preluarea premiului simbolic. „Eu cred în competiţie, dar am mari rezerve legate de premii. Mai ales în ceea ce priveşte popularitatea oamenilor politici”, a precizat edilul, dar el nu a uitat să își manifeste gratitudinea față de firmele (străine și locale) care derulează investiții în urbea noastră. „Mi-aş dori să ne respectăm tradiţia aşa cum o face firma Plastor, să lucrăm atât de repede cum s-a întâmplat la extinderea Lotus Center, să fim la fel de amabili cu oamenii care vin la Primărie cum sunt cei de la restaurantul Graf cu clienţii şi mi-ar plăcea să fim la fel de modeşti ca şi cei care finanţează Clinica Maria, fără să spună nimănui”, a declarat Bolojan, referindu-se la partea cu Clinica Maria la omul de afaceri Teszari Zoltan, patronul companiei RCS-RDS, despre care se știe că se află în relații privilegiate cu primarul Oradiei. La evenimentul de la Teatrul „Regina Maria” au fost invitate câteva personaje importante: Petre Roman, primul premier al României libere de comunism (acum el este membru PNL), Fuzes Oszkar – ambasadorul Ungariei în România, Dagmar Repcekova – ambasador al Slovaciei în România Dagmar Repcekova, Kun Attila – una dintre legendele fotbalului bihorean, dar și fosta profesoară Monica Tatoiu, actualmente om de afaceri și prezență frecventă la unele posturi TV.
iun. 28, 2017 0
apr. 19, 2017 0
mart. 30, 2017 1
mart. 28, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0