Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
apr. 08, 2017 Andrei Şandor Actualitate, business 0 1904 vizualizari
Cerând, parcă, să fie chiar compătimit pentru turul de forţă pe care l-a făcut în Italia şi în Germania în vederea promovării turistico – economice a judeţului Bihor, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) a revenit în ţară. Susţinut de o bogată galerie foto de la toate evenimentele la care a participat în cele câteva zile, Pasztor Sandor a ţinut să le dea peste nas celor care au propagat ideea că delegaţia bihoreană ar fi mers într-un city break şi a etalat nişte potenţiale rezultate concrete obţinute prin întâlnirile pe care le-a avut în cele două ţări.
Dincolo de prezenţa pe Aeroportul din Milano (cu prilejul pornirii curselor directe spre / dinspre acest oraş) şi la Târgul de Turism din acelaşi oraş italian (unde standul Bihor / Oradea) a fost un principal punct de atracţie din pavilionul rezervat României, preşedintele Pasztor spune că s-a axat mult pe atragerea de investitori. În acest sens, şeful CJ Bihor a prezentat în Germania posibilităţile investiţionale, atuul principal părând să fie terenul ieftin din parcurile industriale de la noi, dar şi mâna de lucru ieftină. Liderul judeţului promovează parcurile industriale din Bihor, deşi acestea nu există, deocamdată, decât pe hârtie. Întrebat despre acest lucru, Pasztor Sandor spune că acest aspect nu doar că nu-i sperie pe nemţii care s-ar fi arătat extrem de doritori de investi aici, ci este chiar un avantaj. Motivul: intersul foarte mare pentru investiţia de tip greenfield. Adică vine firma şi îşi face el ceea ce vrea pe terenul pe care îl închiriază sau îl cumpără. Preşedintele CJ a menţionat că potenţialii investitori doresc „infrastructură, apă, canalizare, curent şi gaz”. Deci exact acele minime lucruri pe care judeţul încă nu prea le poate oferi nici măcar la Tileagd, cel mai avansat proiect de parc industrial.
Dar Pasztor e foarte optimist: toate aceste probleme vor fi rezolvata, singura barieră în calea invaziei de companii din Germania rămânând forţa de muncă necalificată pentru ceea ce le-ar cere angajatorii străini. Şi aici intră în schemă protocolul semnat în vederea dezvoltării învăţământului de tip dual, astfel încât mai ales tinerii să se specializeze în meserii cerute de firmele care s-ar implanta în Bihor. Printre planurile CJ Bihor, în colaborare cu partenerii germani de la Dusseldorf (profesionişti în de-ale învăţământului dual), se numără înfiinţarea unui număr de clase în care să fie formaţi muncitori specializaţi. Ca infrastructură, judeţul se gândeşte la exploatarea unităţii şcolare de la Cadea, nu demult reabilitată şi dotată printr-un proiect cu finanţare externă. Lucrurile par destul de avansate: la sfârşitul verii vor veni în Bihor partenerii germani pentru a analiza la faţa locului situaţia. De asemenea, Pasztor Sandor a declarat că a înaintat deja către Inspectoratul Şcolar Judeţean documentaţia care să stea la baza înfiinţării de clase de tip dual. La final, învăţăceii s-ar alege cu certificate de calificare de tip german. Preşedintele CJ Bihor mai spune că e nevoie de elaborarea unei strategii prin care aceşti specialişti să fie stimulaţi să rămână aici şi nu să plece în alte ţări.
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
mai 16, 2024 0
apr. 30, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0