Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 04, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1979 vizualizari
În Monitorul Oficial nr. 239 din 3 aprilie a apărut decizia premierului de numire a orădeanului Pasztor Sandor (foto) în funcția de secretar de stat în Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice. Politicianul de la UDMR a apărut azi, 4 aprilie, în fața presei locale și și-a luat rămas bun, însă a precizat că își vede noul job ca pe „o deplasare temporară” în care să facă în așa fel încât să lase ceva în urma lui. Bineînțeles și în ceea ce privește Bihorul și Municipiul Oradea. Se știe că, în calitate de director executiv al Administrației Bazinale de Apă (ABA) „Crișuri”, în timpul Guvernului Boc (PDL/UDMR), Pasztor a reușit să atragă spre Oradea și județ sume considerabile de bani pentru investiții hidrotehnice și de altă natură. Spre exemplu, în mare parte lui Pasztor Sandor i se datorează amenajările de pe malurile Crișului Repede, dar udemeristul a avut un aport important și în privința întubării pârâului Adona din zona Nufărul. La toate acestea se adaugă alte lucrări din domeniul Apelor derulate în județul Bihor. Potrivit noului secretar de stat (care se va ocupa de Ape și Piscicultură), de când a început să stea mai mult la București (în această perioadă), a demarat deja discuții premergătoare în privința repornirii unor proiecte care stagnează de doi ani de zile. De exemplu cel privind amenajarea în continuare a malului stâng al Crișului Repede, în amonte de Podul Ferdinand, investiție care, în opinia lui Pasztor, va trebui să meargă mână în mână cu proiectul de parcare subterană al Municipalității. Secretarul de stat spune că, din păcate, el preia un buget deja bătut în cuie, însă nu se dă bătut și precizează că așa s-a întâmplat și în anul 2010, la preluarea funcției de șef al ABA „Crișuri”. Cu toate acestea, în același an au fost demarate lucrările pe primul tronson de mal în Oradea. Deci totul ține de capacitatea lui de a convinge decidenții din Minister că este nevoie de alocare de bani pentru Oradea.
Pasztor Sandor a fost suspendat din funcția de director tehnic în cadrul ABA, iar după terminarea mandatului de secretar de stat se va putea întoarce în acest post. Între timp, cel care va prelua sarcinile directorului tehnic al instituției este Imre Istvan, un om cu vechime de 20 de ani în sistem, care a fost șef sistem hidrotehnic pe Crișul Negru. În schimb, încă nu se știe cine va lua locul lui Pasztor în Consiliul Local Oradea. Udemeristul spune că nu va mai participa la ședința extraordinară de azi (4 aprilie) și că următorul pe lista UDMR este Bimbo Tibor, actualmente administrator al Grădinii Zoologice. Deci, crede Pasztor Sandor, mai mult ca sigur că acesta va renunța la mandatul de consilier, fiind extrem de dedicat activității sale de la Zoo. Noul consilier local ar trebui să depună jurământul în următoarea ședință ordinară a forului. După plecarea la București a lui Pasztor, rolul de lider de grup îi va reveni lui Ritli Ladislau jr.
apr. 12, 2022 0
iul. 27, 2021 0
mart. 15, 2021 0
iun. 18, 2020 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0