Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mart. 14, 2019 Daniel Ardelean Actualitate 0 1822 vizualizari
Redăm integral poziția exprimată de Pásztor Sándor, președintele Consiliului Județean Bihor.
Libertatea de exprimare și libertatea presei sunt principii fundamentale ale unei societăți democratice. În calitate de președinte al celei mai importante entități a județului Bihor întotdeauna și fără rezerve mi-am asumat acest principiu. Însă, în momentul în care un organ de presă este utilizat pentru susținerea presiunii politice, îmi rezerv dreptul de a reacționa la aceste acțiuni. Astfel s-a întâmplat în cazul săptămânalului Bihoreanul, publicație care în ultimele 18 luni în repetate rânduri a urmărit să mă denigreze, publicând zeci de articole care se bazează pe minciuni, jumătăți de adevăruri și exagerări. Poate fi lipsă de documentare sau în cel mai rău caz minciună premeditată, de exemplu speculațiile legate de salariul pe care il încasez. Valoarea indemnizației, care în realitate este considerabil mai mică, este reglementată prin lege, fiind egală cu salariul încasat de un primar de municipiu reședință de județ. În 2019 nu s-a emis nicio dispoziție pe acest subiect. O altă minciună este cea legată de presupuse diurne primite cu ocazia vizitelor private în străinătate sau deplasarea cu mașina de serviciu în Elveția, în timpul orelor de serviciu. „Pásztor la DNA” este titlul unui articol apărut pe data de 04 februarie 2019, dar în documentul emis în 6 februarie 2019 DNA susține că nu am calitate de subiect procesual sau parte în vreun dosar. Enumerarea s-ar putea continua, fiind una prea lungă.
Sunt împinse dincolo de normalitate și metodele de documentare, fiind la ordinea zilei filajul și hărțuirea la evenimente publice. Sunt conștient că vor continua denigrarea mea, șirul de articole având acest scop unic. Însă consider că depășirea extremelor răbdării și a bunului simț impune să-mi caut dreptatea în justiție. În acest sens am pornit toate procedurile legale de natură să dovedească faptul că afirmațiile săptămânalului sunt calomnioase și denigratoare.
ian. 29, 2021 0
iun. 18, 2020 0
mai 29, 2020 0
mart. 11, 2020 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0