Actualizat aprilie 10th, 2025 12:02 PM
aug. 26, 2012 Andrei Şandor Actualitate 1 1813 vizualizari
Nestemata actuală a centrului istoric al Municipiului Oradea, corso-ul, este prejudiciat chiar de către cei care se strofoacă să găsească soluții pentru a atrage turiștii. Sâmbătă (25 august), în timp ce un grup consistent de turiști se plimba pe strada pietonală și admira/fotografia ceea ce mai este de admirat și ceea ce încă nu este acoperit cu plasă de protecție, imaginea de ansamblu a fost stricată de priveliștea unei persoane care dormea taman în Pasajul Madach. Știți, e acea parte a clădirii Bazarului care face trecerea între corso și strada de lângă Teatrul Regina Maria, pasaj care, până nu demult, era inaccesibil, fiind închis. De când poarta dinspre teatru a dispărut total, iar cea dinspre str. Republicii este deschisă, această cale devine tot mai des adăpost pentru oameni ai străzii, necivilizați care se ușurează și pentru bețivi care decid să se odihnească un pic înainte de a merge mai departe. La toate acestea mai adăugați urmele armatelor de păsări care, de ani de zile, își marchează teritoriul și totul este clar.
Delăsarea care caracterizează de ani buni administrația locală în materie de Pasaj Madach începe să fie tot mai deranjantă. Nu demult, un grup de studenți au organizat o expoziție pe centru în care și-au prezentat ideile cu privire la amenajarea pasajului drept loc de întâlnire pentru iubitorii de cultură, cărți și reviste (link). De fapt, ar fi o modernizare a întrebuințării din anii ’90 a locului cu pricina. În urmă cu câțiva ani, conducerea defunctă a Oradiei venea cu ideea amenajării acolo a unui punct de informare turistică sau/și a unei cafenele literare. Nimic dintre aceste planuri nu s-a concretizat. Și, din câte știm noi la această oră, nici expozanții de la mijlocul lunii iunie nu au fost contactacți pentru a li se propune o colaborare pentru revitalizarea Pasajului Madach.
O întrebare de bun simț s-ar impune, totuși: dacă tot dăm atâta pe înfrumusețarea centrului, pe curățenia orașului și dacă punem preț pe proiectele pentru atragerea turiștilor, pe când se va face o simplă salubrizare a acestui loc?
aug. 11, 2017 0
iun. 08, 2017 0
mai 18, 2017 0
mart. 06, 2017 0
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0
Pe cand voi vedea curatenie in Oradea, si eliminati oamenii strazii, cersetorii, cainii vagabonzi, aseara in p-ta Bucuresti, la intrare in pasajul subteran, era un munte de gunoaie, ce se intampla ca in ultima vreme vad tot mai multa mizerie in oras, obiecte vandalizate?