Pasajele de pe centură au fost binecuvântate de Consiliul Local Oradea

Primăria Municipiului Oradea și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) și-au împărțit aproape frățește sarcinile privind construcția a două pasaje supraterane pe tronsonul de pe str. Ogorului al șoselei de centură. În ședința de ieri, aleșii locali au aprobat elaborarea documentaţiilor tehnico-economice pentru cele două pasaje (care ar urma să fie realizate în zona intersecțiilor cu străzile Nojoridului şi Ciheiului), a rampelor de acces şi a joncţiunii cu drumurile adiacente. Investiția ar urma să fluidizeze, pe de o parte, traficul din acea parte a orașului, dar va și reduce riscul de accidente din cele două intersecții, mai ales în contextul extinderii la câte două benzi pe sens a centurii. CNADNR și-a dat deja acordul de principiu pentru realizarea a două pasaje supraterane mai mici pe şoseaua de centură în colaborare cu Municipalitatea, condiția fiind ca legislativul local să aprobe partea legată de documentația tehnico-economică. Pasajele efective vor fi realizate din banii CNADNR, iar construcţiile ajutătoare care vor face legătura dintre partea superioară a pasajelor şi sol, respectiv rampele şi drumurile de legătură dintre pasaje şi drumurile adiacente să fie finanţate din surse financiare ale Municipiului Oradea.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

40 − 36 =