Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 12, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1161 vizualizari
Mai puțin dacă nu se întâmplă o răsturnare spectaculoasă de situație în urma finalizării centralizării tuturor secțiilor de votare din Bihor, Partidul Poporului Dan Diaconescu (PPDD) va face parte din legislativul județului. Potrivit datelor comunicate marți (12 iunie) de Biroul Electoral Județean, lista lui „domnu’ Dan” a fost votată de aproape 11.400 de bihoreni. Ceea ce, în urma centralizării a 470 de secții de votare (din 647), înseamnă 6,14%. Primul pe lista PPDD pentru Consiliul Județean Bihor este fostul șef al Finanțelor, controversatul Ioan Lascău, președinte interimar al filialei. Duminică, pentru alegerea consilierilor județeni au votat 185.270 de cetățeni.
Ierarhia formațiunilor politice în ceea ce privește configurația viitorului Consiliu Județean arată astfel: Uniunea Social Liberală – 44,60% (82.643 de voturi), Partidul Democrat Liberal – 21,41% (39.683 de voturi), Uniunea Democrată Maghiară din România – 18.50% (34.286 de voturi), PPDD – 6,14% (11.381 de voturi), Partidul Popular Maghiar din Transilvania – 2,59% (4.814 voturi), Alianța Civică Democrată a Romilor – 1,78% (3.298 voturi), Partidul România Mare – 1,70% (3.168 voturi) și Uniunea Națională pentru Progresul României – 1,22% (2.270 voturi).
Urmează ca azi (12 iunie), probabil în jurul orei 15, BEJ să dea publicității rezultatele finale înregistrate în urma centralizării tuturor secțiilor de votare de la toate circumscripțiile electorale din Bihor.
oct. 05, 2016 0
oct. 23, 2014 0
mai 15, 2014 0
apr. 04, 2013 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0