Actualizat aprilie 19th, 2025 1:43 PM
mart. 23, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 2747 vizualizari
Cartierele Soarelui şi Veteranilor vor beneficia şi de câte un parc. Ele există deja sub formă de planşe şi studii de fezabilitate. Primarul Ilie Bolojan le-a prezentat azi, împreună cu directorul general Adrian Foghiş de la Zona Metropolitană Oradea. Ambele viitoare spaţii verzi amenajate sunt în prezent terenuri neîngrijite / abandonate. Banii, în proporţie covârşitoare, vor veni de la Uniunea Europeană.
Cel din zona Soarelui se va întinde pe o suprafaţă de peste 30.000 mp. Proiectul va avea în vedere realizarea unei zone peisagistice populată cu copaci, amenajarea mai multor locuri dedicate copiilor, zone pentru șah și tenis de masă, un teren de baschet, piste de alergare de vreo 800 m şi alte facilităţi. Pentru aceasstă investiţie, Municipalitatea estimează costuri de 5.583.061 lei (+ TVA).
Mai modest ca valoare, dar cel puţin la fel de important pentru acea parte a oraşului, parcul nou din str. Coriolan Pop (Cartierul Veteranilor) va fi împărțit în trei zone. Parcela cea mai mare va avea 5.847 mp și va fi destinată agrementului activ, fiind desenată cu alei de traversare și de relaxare. Și aici se are în vedere amenajarea de locuri speciale destinate celor mici, amenajarea unor suprafeţe destinate tenisului de masă, șahului, dar și amenajarea a 16 locuri de relaxare. Valoarea totală a lucrărilor este de 1.894.375 lei.
Primarul Bolojan spune că există unele condiţii pentru accesarea banilor pe Axa de transformare a unor zone degradate în spații verzi. Spre exemplu, cel mult 10% din terenul vizat va putea fi amenajat (construit) şi maximum 10% din suma accesată pot fi folosiţi pentru achiziţia de teren în scopul realizării de parc pe bani europeni. De asemenea, infrastructura de acces (drumuri, alei) nu poate „fura” mai mult de 15% din valoarea proiectului. Conform precizărilor făcute de edlilul-şef, 95% din investiţia eligibilă vor fi sume nerambursabile. Ia la restul de 5% (contribuţia proprie a Primăriei) vor mai trebui adăugate sume pentru cheltuielile neeligibile (ex.: amenajarea / asfaltarea drumurilor care duc la noile parcuri).
Ambiţia Municipalităţii orădene este să întocmească proiecte în valoare totală de aproximativ 6 milioane euro pentru realizarea de spaţii verzi pe terenuri abandonate. În afară de cele două parcuri – Soarelui şi Veteranilor (foto) – prezentate vineri, 23 martie, şi pe lângă proiectul deja cunoscut al coridorului verde din Ioşia (str. Barcăului), administraţia locală orădeană vizează şi zone precum Cartierul Grigorescu, Nufărul (str. Leonardo da Vinci), Oncea (str. Ion Bogdan) şi Silvaş (în aval de Podul Mareşal Prezan).
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0