Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
sept. 24, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1789 vizualizari
Lucrările la parcarea supraterană din strada Brașovului sunt aproape de finalizare. Viceprimarul Florin Birta a anunțat azi, 24 septembrie, că în urma discuției cu constructorul, precum și a evoluției lucrărilor, parcarea va fi dată în folosință cetățenilor de Ziua Orașului Oradea, adică 12 octombrie.
„Până la această dată, inclusiv strada Brașovului va fi reabilitată, pentru a crea accesele de intrare în parcare, de asemenea vor fi obținute și autorizațiile de incendiu necesare de la Inspectoratul de Urgență pentru a fi totul în regulă pentru funcționarea acestei parcări. După ce vom da în folosință parcarea, toată această zonă va fi eliberată de mașini, plus toți cei care frecventează zona centrală vor găsi mult mai ușor un loc de parcare. Așadar, angajamentul nostru ferm este că, de 12 octombrie, de Ziua Orașului Oradea, această parcare va fi deschisă”, a declarat viceprimarul Birta.
Parcarea de pe strada Brașovului, situată între Spitalul Militar și magazinul Crișul, este prevăzută cu 395 de locuri de parcare, dintre care 4 pentru persoanele cu dizabilități. Suprafața construită a viitoarei parcări are o arie de 2.142 mp, în timp ce suprafața utilă ajunge la 7.740 mp.
Construcția are cinci niveluri supraterane: un demisol, parter, trei etaje de parcare şi o terasă. La etajul 2, este prevăzut un acces pietonal, printr-o pasarelă supraterană peste strada Braşovului, care este conectată cu magazinul Crişul.
Valoarea parcării este de 15,5 milioane lei, fără TVA, finanțarea lucrărilor fiind asigurată de către Administrația Domeniului Public SA Oradea.
Reamintim că parcarea din strada Brașovului este a patra parcare de acest tip de din Oradea, respectiv pe mai multe niveluri, după parcarea din zona Tribunalui, str. Independenței și cea din zona spitalului Dr. Gavril Curteanu.
oct. 12, 2024 0
iul. 20, 2024 0
apr. 19, 2024 0
apr. 15, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0