Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
feb. 18, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 2782 vizualizari
Pentru realizarea proiectului ce prevede nașterea unui parc în zona Dealului Ciuperca, Primăria Oradea a obținut încă două suprafețe de teren. Pe de o parte, Municipalitatea a preluat în mod gratuit, pentru 20 de ani, aproape 2.000 mp de teren de la Episcopia Greco-Catolică de Oradea. Perimetrul se află la capătul dinspre Dealul Ciuperca al străzii Olteniei. Acolo, administrația locală se pregătește să amenajeze zona pietonală de acces la pasarela peste calea ferată. Tot ca parte a proiectului de parc, primarul Ilie Bolojan a anunțat luni că alți 4.000 mp de teren aparținând unei societăți comerciale vor fi și ei preluați. „Astfel, se clarifică problemele legate de proprietățile din zonă”, a precizat șeful Primăriei orădene, amintind că valoarea estimată a proiectului este de până în 2 milioane euro. Mai exact, 1.942.304,41 euro, din care municipiului Oradea îi revin 1.722.253 euro, contribuția proprie fiind de 931.301,84 euro. Realizarea parcului (inclusiv stabilizarea versantului și reducerea riscului de alunecare a terenului) va trebui să se încheie în toamna anului 2015. Proiectul este finanțat din fonduri transfrontaliere, partenerii Primăriei Oradea fiind cei din Korosszegapati (Hajdu-Bihar, Ungaria).
ian. 08, 2021 0
dec. 18, 2019 0
sept. 01, 2017 0
sept. 01, 2017 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0