Actualizat aprilie 8th, 2025 1:46 PM
oct. 19, 2021 Daniel Ardelean Actualitate, Frontpage 0 1087 vizualizari
În plină criză pandemică, în România sunt localități în care, în plin val 4, nu s-a înregistrat niciun caz de coronavirus. Asta în condițiile în care, spre exemplu în București, doar în ultimele 24 de ore, au fost testate pozitiv peste 2.500 de persoane.
Comuna Nucșoara, județul Argeș, și Ion Corvin, județul Constanța, sunt localitățile unde rata de infectare COVID este zero. S-a ajuns aici pentru că oamenii respectă cu sfințenie “ritualul” impus de pandemie și s-au imunizat.
Localnicii din Nucșoara nu au fost infectați cu COVID în niciun val al pandemiei. Oamenii poartă mască de protecție și evită pe cât posibil să socializeze. În plus, “ședințele” care aveau loc în fiecare seară pe marginea drumului au devenit istorie.
Edilul din Nucșoara a precizat că rata de vaccinare a ajuns la aproape 30 la sută în rândul celor pe care îi reprezintă. Inclusiv la biserică se respectă regulile impuse de autorități. Preotul împarte măști de protecție în fiecare duminică, la slujbă.
Situația este identică și în comuna Ion Corvin, din județul Constanța, deși aici rata de vaccinare este de doar 7%.
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0