Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 02, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 1515 vizualizari
Cu mai multe clădiri de patrimoniu centrale aflate în proces de reabilitare, Municipalitatea a transmis o dare de seamă cu stadiul anumitor lucrări. Unul dintre imobilele aflate deja în lucru este Palatul Stern, cel se ridică la intersecția străzii pietonale cu str. Mihai Eminescu.
Antreprenorul care se ocupă de această lucrare este firma Constructorul Sălard, iar intervențiile asumate prin contract cuprind desfacerea parțială a tencuielilor de pe fațadele principale și secundare, deoarece sunt în mare parte degradate și desprinse, motiv pentru care se vor repara, dar și înnoirea tencuielilor. „Având în vedere că tencuielile exterioare prezintă eflorescențe ca urmare a infiltrațiilor succesive, pe înălțimi variabile (zona streșinii, lângă burlane și soclu), în aceste zone este necesară folosirea unor tencuieli de asanare”, se arată în comunicatul administrației locale cu mențiunea că tencuielile vor fi refăcute respectând texturile originale diferite, conform planșelor de reconstituire a fațadelor.
Au fost deja făcute lucrări de reparații la acoperișul imobilului de pe str. Mihai Eminescu, a fost înlocuita tigla profilată și au fost recondiționate cele două turnulețe situate la acoperișul de pe str. Republicii. Sunt în curs lucrări de reparații pe fațada clădirii situată pe str. Mihai Eminescu, unde au fost refăcute tencuielile. „În prezent este în curs de finalizare ultimul strat de tencuială, urmând să se treacă la lucrările de vopsire a fațadei. Totodată, se execută lucrări de recondiționare la ferestre și la soclu, soclul fiiind refăcut în proporție de 90%”, transmite Primăria Oradea.
Firma Constructorul Sălard va încasa 1,06 milioane de lei (fără TVA) pentru acest șantier, termenul de finalizare fiind februarie 2017.
aug. 07, 2017 0
sept. 22, 2016 0
iun. 01, 2016 0
mai 24, 2016 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0