Actualizat aprilie 7th, 2025 3:45 PM
aug. 10, 2011 Florin Coman Fashion 0 1820 vizualizari
Pălăriile de soare sunt cele mai importante accesorii ce trebuie să te însoţească pe parcursul acestei veri călduroase.
Oricât de mare ne-ar fi dorul de băi de soare si vacanţe la plajă, trebuie să luam în consideraţie faptul că expunerea prelungită „sub soarele Toscanei” prezintă şi dezavantaje demne de toată atenţia noastră !
Pălariile de soare au reprezentat din cele mai vechi timpuri nu doar o declaraţie de stil, ci şi o metodă eficientă de a te păzi de razele nocive ale soarelui.
Pentru vara lui 2011, recomandările privitoare la accesorizare prin pălarii de soare au la baza un look mai mult urban, mai puţin estival. Observăm din ce în ce mai mult cum amprenţa orasului intervine asupra destinaţiilor de vacanţă, afectând odată cu mediul şi stilul de viată caracteristic şi maniera în care alegem articole de vestimentaţie.
Dacă până acum ceva timp puteam spune că moda a coborât în strada, în 2011, devine din ce în ce mai clar faptul că moda podiumurilor nu se fereşte să calce nici pe nisip.
Sorturile, fustele maxi şi camaşa alba – favorita sezonului călduros- sunt alegerile preferate în 2011 pentru fashionistele care păşesc de pe străzile populate ale capitalelor, direct pe falezele celor mai iubite destinaţii de vacanţă.
Ţinând bine cont de recomandările specialiştilor, ţinutele sunt însoţite de ochelari de soare, genţi de plajă cuprinzătoare, creme cu factor de protecţie şi bineînţeles, pălarii de soare.
Despre cele din urmă vom discuta astăzi. Dat fiind faptul că moda străzii „se mută” pe plajă, pălăriile de soare trebuie să se adapteze la cerinţele chic care ne ghidează apariţiile estivale.
Acestea fiind spuse, cu regret ne vom lua adio de la şepcile baseball care ne ofereau un look sport, precum şi de la pălăriile cloche de vară, care ne trimiteau pe tărâmul amintirilor din copilărie.
Pentru vara 2011, dacă vorbim de pălarii de soare, automat ne îndreptăm fie spre cele urban chic, fie spre dulcele stil clasic. În acest sens, vă propunem trei tipuri de pălării de soare ce vor completa perfect orice ţinută de plajă şi îţi vor oferi protecţia necesară în zilele toride:
Pălăriile cu boruri late fac parte din ultima categorie, aducând pe lângă elegantă şi puţin rafinament în plus costumelor de baie retro, şi maximum de protecţie solară oferit de pălării de soare.
Influenţa retro este deosebit de apreciată în 2011, motiv pentru care pălăriile cu boruri completează perfect tendinţele sezonului actual, transportându-te direct în atmosfera anilor 1970.
Fedora este acel tip de pălărie asociat, incorect însă, cu un stil clasic masculin. Pe buna dreptate, Fedora sunt pălăriile de vară cele mai apreciate graţie facilităţii cu care le putem accesoriza unui stil masculin relaxat, la care apelam vară de vară.
Contrat credinţelor populare, Fedora a fost purtata pentru prima data în istorie de către un personaj feminin (de unde şi numele), al unei producţii cinematografice de la sfârsitul secolului al XIX-lea. Apariţia palariei a determinat o creştere în popularitate a acestui tip de accesoriu in rândul femeilor, pentru mai bine de 20 de ani. Până la mijlocul anilor 1960, pălăria Fedora era preferată femeilor, cat si a barbatilor de pretutindeni.
Vei deosebi pălăriile Trilby de tipul menţionat anterior datorită marginii cu linii fluide, a lăţimii de aceeaşi dimensiune pe toată circumferinţa pălăriei şi, automat, graţie aspectului mult mai feminin pe care pălăria Trilby ţi-l conferă.
Tocmai din aceasta pricina, palariile de vara Trilby sunt preferatele acestei veri, designerii si brandurile tale preferate oferindu-le tot felul de artificii, texturi si culori demne de sexul frumos.
Acest tip de pălării de vară sunt, întocmai ca şi cele menţionate mai sus, perfecte pentru un look urban chic, accesorizat cu flori, esarfe sau funde.
Daca ai reusit sa iti modelezi stilul spre o singura propunere in materie de palarii de soare, du-ti mana repede la palarie si incet la buzunar, cercetand alaturi de noi piata din România.
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
iun. 09, 2018 0
apr. 26, 2017 0
apr. 22, 2017 0
feb. 28, 2017 0