Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 21, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1669 vizualizari
2013 va fi ultimul an în care cetățenii care circulă cu tramvaiele și autobuzele OTL vor putea folosi bilete tradiționale. La propunerea societății care se ocupă de transportul public de călători, Consiliul Local Oradea va aproba în ședința de joi (22 noiembrie) introducerea la scară generală a sistemului de E-ticketing. Acesta va permite o monitorizare scrupuloasă a modului în care clienții utilizează rețeaua de trasport local, iar oamenii vor trebui să se obișnuiască cu gestul de a valida, imediat după urcare, noul tip de document de călătorie. Cardurile de călătorie vor fi de două feluri: abonament și portofel electronic. Acesta din urmă va înlocui, practic, biletul clasic. Cardul va putea fi personalizat sau nepersonalizat, respectiv vor exista carduri pentru firme, acestea din urmă putând fi transmise între angajați. Noile tipuri de titluri de călătorie vor avea „încastrate” datele de indentificare ale posesorului și vor putea fi reîncărcate în funcție de tarifele practicate de OTL și de dorința clientului, dar nu cu mai puțin de contravaloarea a două călătorii (adică 4 lei în momentul de față). Cardurile-abonament vor fi gratuite la prima eliberare care se va face pe baza unui act de identitate și vor fi personalizate prin imprimare. Mai multe despre noul tip de bilete electronice care vor intra în circulație puteți citi în proiectul de modificare a Regulamentului pentru efectuarea serviciului de transport public local de persoane. Managerul OTL, Csuzi Istvan, a declarat miercuri pentru bihorstiri.ro că sistemul de E-ticketing va putea fi utilizat de toate categoriile de călători începând cu data de 1 ianuarie 2013.
nov. 02, 2024 0
oct. 30, 2024 0
oct. 14, 2024 0
oct. 11, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0