Conducerea OTL a anunțat vineri, 25 martie, intenția fostei Regii de a majora tarifele practicate. Conform propunerii care se află deja în analiza Municipalității, orădenii ar urma să plătească 2 lei/călătorie în cazul biletelor simple, respectiv 60 lei/abonament. Conform celor precizate de directorul general Csuzi Istvan (foto stânga), majorarea vine într-un context dublu: pe de o parte, este vorba despre majorarea din vara trecută a TVA, iar pe de altă parte OTL încearcă să contrabalanseze subvențiile și mai mici pe care Primăria Oradea i-o acordă pentru abonamentele gratuite suportate din bugetul local. Directorul economic al OTL, Ioan Purge (foto dreapta), spune că aceste subvenții din partea Municipalității au tot scăzut în ultimii ani. Spre exemplu, pentru 2011, suma este de 12.000.000 lei, față de 13.600.000 lei cât a fost în 2010. Tot referitor la chestiunea majorării de tarife cerută de OTL, managerul Csuzi reamintește că nivelul de 60 lei / abonamentul lunar a fost solicitat și anul trecut, doar că atunci, Consiliul Local (CL) Oradea nu a aprobat decât 50 lei. Conducerea OTL a acceptat, dar nu a renunțat la suma inițială solicitată, iar înțelegerea cu administrația locală a fost una de etapizare a scumpirii. Așa se face că acum s-ar ajunge la noul preț al călătoriilor și abonamentelor pentru mijloacele de transport în comun. Tarifele majorate ar putea intra în vigoare începând cu data de 1 mai, în cazul în care CL va dezbate și vota până atunci solicitarea OTL.