Pentru a-și face „curaj” în vederea unei acțiuni mai de anvergură care se va desfășura în viitorul apropiat, timp de două zile, elevii de la Liceul „Don Orione” din Oradea au plantat copaci. De fapt, așa cum își amintesc cei din conducerea unității școlare din Ioșia, acolo unde este astăzi liceul respectiv, în 1993 era un teren viran plin de moloz. „Prin munca membrilor Congregaţiei Don Orione, acum este o adevărată grădină botanică, iar din 2010 şi o mică grădină zoologică, de care se bucură zilnic sute de orădeni, mai ales copii, care vin aici să se odihnească sau să se joace cu animalele, la umbra sutelor de arbori din cele mai diverse specii”, spune directorul Peter Miheller. Miercuri şi joi (16/17 martie), teoria grijii faţă de natură a fost aplicată în practică. Conform celor transmise de Liceul „Don Orione”, elevii claselor a IX-a şi a XI-a au lăsat sala de clasă şi au ieşit în curte la plantat de pomi. Îndrumaţi de profesorul de biologie Alexandru Butiri şi de părintele Mihai Fechetă, elevii şi elevele au plantat în curte şi pe domeniul public din jurul liceului 60 de puieţi de arbori şi arbuşti din mai multe specii puse la dispoziția lor de pepiniera RAPAS. La plantare au participat și boboci din clasele a IX-a. Directorul Miheller promite că mai urmează „o acţiune de anvergură mai mare care se va desfăşura în săptămânile viitoare, deoarece elevii de la Liceul Don Orione plantează de câţiva ani, primăvara, puieţi în ocoalele silvice din jurul Oradiei, tradiţie pe care o vor continua şi anul acesta”. Imagini de la activitatea din aer liber a copiilor accesați galeria foto atașată.