Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
sept. 25, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Cultură 0 1678 vizualizari
Chiar dacă nu este vorba despre Teatrul de Vară din Cetatea Oradea, creat special pentru piese care se pretează a fi jucat în aer liber în zilele cu vreme bună, teatrul improvizat de pe corso și-a atins scopul încă din prima seară a șirului de spectacole programate pentru scena mobilă. Luni, 24 septembrie, încă de pe la ora 19:30, oamenii au început să își rezerve scaunele puse la dispoziție de organizatorii Festivalului de Teatru Scurt pentru a fi de față la primul show de acolo: „Perpetua și Felicitas”. Destul de dificil de „digerat”, piesa a fost una dintre premierele din stagiunea trecută, lucrarea îmbinând teatrul și film. Regia poartă semnătura lui Tudir Chirilă (TVR), iar spectacolul este bazat pe texte paleo-creştine din primele secole ale mileniului 2. De fapt, piesa prezentată de actorii Teatrului Regina Maria (foto) nu face altceva decât să adapteze la vremurile moderne șirul de persecuții dictate de împăratul roman Septimius Severus. Actorii de pe scena mobilă s-au folosit și de ecranul montat pentru a interacționa chiar și cu ei înșiși, piesa evidențiindu-se și prin dualismul text-imagine.
În cadrul Festivalului de film rusesc, în prima seară, cei care s-au așezat în zona dintre Irish Pub și Liceu „Ady Endre” au putut urmări „Lavatory Lovestory” (2006) şi „Ultimul Canton” (2010).
[nggallery id=1236]
Conform programului modificat, transmis de Biroul de Presă al Teatrului Regina Maria, azi (marți), de la ora 19, scena mobilă va găzdui „Joc şi cântec fără frontiere”,un spectacol al Ansamblului Artistic Profesionist Crişana. Particularitatea evenimentului este participarea extraordinară a Vărului Săndel (actorul Sandu Pop). Totodată, de la ora 21:30 va rula filmul „Gambitul turcesc” (2005).
mart. 20, 2025 0
ian. 21, 2025 0
ian. 09, 2025 0
dec. 19, 2024 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0