Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 31, 2019 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 867 vizualizari
Luni, 30 decembrie s-a deschis pentru orădeni cel de-al doilea Centru de colectare selectivă a deșeurilor. Acesta e situat pe strada Uzinelor, imediat după girația de pe strada Podului, pe stânga, vizavi de fostul sediu al Adeplast.
De dimineață și până în acest moment, 15 persoane au depus deja diverse deșeuri de la moloz, mobilier uzat și până la sticlă.
Primul centru de colectare selectivă a fost construit de operatorul de salubritate RER pe strada Thurzo Sandor și a fost dat în funcțiune în noiembrie 2017.
Atât centrul de pe strada Thurzo Sandor, cât și cel inaugurat azi, 30 decembrie, pe strada Uzinelor sunt realizate de către RER din cei 850.000 de euro pe care firma de salubritate RER și i-a asumat ca investiții, atunci când Primăria Oradea a prelungit contractul de salubritate pe următorii 4 ani.
Principalul scop al acestor centre este de a colecta cât mai selectiv deșeurile aruncate de populație, dar şi de îmbunătățire a efectelor asupra mediului.
Persoanele fizice care au domiciliul în Oradea pot depune aici gratuit mai multe tipuri de deșeuri: deșeuri cu conținut periculos, materiale textile, bunuri reutilizabile, ambalaje metalice, obiecte de uz caznic, sticlă, deșeuri electrice/electrocasnice și electronice, materiale plastice, hârtie și carton, lemn și mobilier, deșeuri vegetale, dar și deșeuri provenind din construcții/amenajări.
Depunerea deșeurilor se face gratuit, cu mențiunea că accesul în incinta centrului se poate face cu autovehicule cu masa maxima utilă de până la 1,5 tone. Cetățenii care depun deșeuri trebuie să prezinte actul de identitate, iar cei care domiciliază la case să dețină contract de salubrizare și să prezinte ultima factură către operatorul de salubritate RER.
Centrul de colectare selectivă de pe strada Uzinelor este dotat cu 15 containere, repartizate astfel: 2 containere pentru molozul din construcții, 1 container pentru mobilier, 1 container pentru deșeuri biodegradabile, 2 containere pentru sticlă, 1 container pentru plastic, 1 container penru textile, 1 container pentru anvelope uzate, 1 container pentru produse reutilizabile, 1 container pentru deșeuri electrice și electronice, 1 container pentru obiecte de uz caznic, 1 container pentru metal, 1 container pentru hârtie și carton, un container pentru deșeuri periculoase (recipiente cu vopsele, insecticide, medicamente expirate, baterii/acumulatori, tuburi de neon, ulei vegetal utilizat).
Centrul este dotat și cu un container-birou, pentru operatorul din partea RER care înregistrează fiecare intrare.
Programul centrului va fi în perioada 1 noiembrie – 28 februarie de luni până sâmbătă între orele 9:00 – 17:00 și între 1 martie – 31 octombrie de luni până sâmbătă între orele 8:00 – 20:00.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0