Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
sept. 17, 2019 Adrian Popa Actualitate, Baschet, Sport 0 2193 vizualizari
CSM CSU Oradea a pierdut prima manșă a dublei cu Falco Szombathely din primul tur preliminar al Basketball Champions League. Confruntarea desfășurată în Ungaria a revenit gazdelor cu scorul de 71-62.
Jocul a început cu Watson, Richard, Nicolescu, Zekovic și Valeika. CSM-ul a deschis partida mai bine, fiind la conducere aproape în permanență pe parcursul primului sfert. Jocul orădenilor a determinat multe faulturi în echipa gazdă, aceasta având trei jucători de bază cu câte două greșeli personale în primul act. Scorul la prima pauză a fost de 17-12 în favoarea roș-albaștrilor.
Lucrurile s-au schimbart drastic în sfertul al 2-lea. Oradea a înscris doar două puncte în primele șapte minute ale acestei perioade, în timp ce Falco a marcat 14 puncte, trecând în control pe tabela de marcaj. Maghiarii au fost mai buni la recuperare și la punctele marcate din spațiul de trei secunde. Szombathely nu a avut nicio reușită de pe semicerc în primele 20 minute de joc, dar conducea cu scorul de 32-23 la jumătatea întâlnirii.
Repriza secondă a demarat mai bine pentru formația gazdă, aceasta desprinzându-se la peste zece lungimi. CSM-ul a avut o reacție de moment, prin tripla lui Watson și slam dunk-ul lui Valeika pentru a reduce deficitul a mai puțin de zece lungimi. A urmat o explozie ofensivă a lui Szilard Benke și Marko Filipovity, iar scorul a devenit 54-36, în minutul 27 al partidei. Situația nu s-a schimbat până la încheierea secvenței, cei doi jucători amintiți fiind extrem de productivi la finalizare. Scorul cu zece minute înainte de final era de 62-44.
CSM-ul a marcat primele șase puncte ale sfertului 4 și a redus din deficit, în timp ce maghiarii au început să aibă probleme la linia de pedeapsă. Nivelul de apărare al lui Falco a continuat să fie ridicat, lucru ce le-a permis amfitrionilor să se mențină la control și să nu cedeze foarte mult din avantajul construit în sferturile 2 și 3. Bihorenii au strâns pe tabela de marcaj spre final.
Dragan Zekovic a avut 12 puncte, Giordan Watson a avut 11 puncte. Oradea a avut nouă marcatori în acest meci. Benke a avut 18 puncte, iar Filipovity a adăugat 17 pentru Falco.
Returul are loc vineri, ora 19:00, la Oradea.
nov. 20, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0