Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 29, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Politică, Sănătate 1 2101 vizualizari
În cadrul unei campanii naționale, social-democrații vor derula o acțiune de o săptămână, în cadrul căreia orădenii vor avea parte de consultații optometrice pe gratis. Adică de determinarea tipului de doptrii necesare și de prescripția ochelarilor sau a lentilelor de contact. Senatorul Ioan Mang, președinte al PSD Bihor, spune că operațiunea medicală va începe în data de 7 noiembrie. În județul nostru, se va începe la Oradea, iar consultațiile vor fi efectuate de o firmă specializată. Mang a declarat că încă nu au fost puse la punct toate detaliile, dar că ele vor fi comunicate în timp util. Chiar dacă verificarea social-democrată a ochilor nu are nicio legătură cu inițiativele colegilor lor din USL Bihor, liberalii, nu se poate să nu observăm interesul politicienilor pentru sănătatea alegătorilor. Reamintim că PNL Bihor are deja în derulare două acțiuni menite a verifica starea de sănătate a cetățenilor: măsurarea glicemiei și cea a densității osoase. De asemenea, tot în urma unei idei a femeilor liberale, orădencele au putut profita de o campanie de depistare a cancerului la sân.
oct. 13, 2024 0
iun. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
mai 26, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
Sa se controleze oftalmologic senatorul PSD Ioan Mang,ca poate atuinci o sa vada ,,oftalmologic corect „ caderea libera a filialei PSD Bihor :))=)).Acesta este opinia lui Romanul Simplu.