Actualizat aprilie 8th, 2025 1:46 PM
mart. 13, 2015 Andrei Şandor Politică 0 1516 vizualizari
Sâmbătă și duminică (14 / 15 martie), adepții locali ai Monicăi Macovei vor putea să își manifeste susținerea față de aceasta prin semnături prin care atestă că sunt de acord cu înființarea Partidului M10. Gândit de fostul ministru al Justiției (europarlamentar și fost candidat la funcția de președinte al țării) drept o formațiune politică cu „finanțare transparentă, fără baroni, cu tineri educați care cred în antreprenoriat, libertate și dreptate”, Partidul M10 a avut deja parte de o prelansare la București, de Mărțișor. Acolo, pe lângă Macovei, au fost prezente persoane publice precum Lucian Mândruță, Andreea Pora și Adrian Papahagi (fost membru PMP). „Partidul M la puterea 10 vrea un stat minimal şi o ţară mare. Adică un stat redus, cu o birocraţie redusă, cu un guvern redus, un un Parlament redus, cu o intervenţie cât mai mică în viaţa noastră, o ţară puternică. Va fi partidul oamenilor. Vrem capitalism, vrem libertate economică”, a declarat la eveniment fondatoarea partidului citată de presa centrală.
În Oradea, cei care vor să semneze pentru M10 și să intre în contact cu grupul de inițiativă locală al partidului sunt așteptați în weekend pe platoul din fața magazinului Crișul, între orele 11 – 17.
foto – informatia-zilei.ro
mart. 23, 2017 0
iun. 11, 2016 0
mart. 28, 2016 0
mart. 25, 2016 0
mart. 19, 2025 0
dec. 09, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 01, 2024 0