Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 10, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1343 vizualizari
Panică printre cetățenii „domiciliați” în Căminul de Cazare Temporară nr. 2 de pe str. Atelierelor din Municipiul Oradea. Conform unuia dintre ei, Traian Costa (foto), Municipalitatea le-a dat un ultimatum. Este vorba despre data de 15 noiembrie, zi până la care oamenii trebuie să părăsească clădirea care va intra într-un proces de reabilitare. Marți, 8 noiembrie, orădeanul care ne-a semnalat situația a relatat că, de mai multe ori în ultima vreme, diverși reprezentanți ai Municipalității au tot mers pe str. Atelierelor pentru a-i zori pe cei în cauză să părăsească locația. Costa spune că ultima care a vizitat imobilul a fost Doina Lucaci (consilier în cadrul Administrației Imobiliare Oradea), care i-a anunțat pe locatari că aceștia vor fi obligați să plece în vederea demarării reabilitării imobilului (link). Deși arată cu degetul Municipalitatea care îl obligă să plece de sub acoperișul temporar, Traian Costa recunoaște că nu are contract valabil pentru apartamentul ocupat. Singura acoperire a bărbatului ar fi că a ajuns în Căminul de pe str. Atelierelor dintr-o clădire similară de pe str. Octavian Goga. Cu alte cuvinte, în vară, când Căminul „Cominca” a fost golit tot din rațiuni de renovare, oamenii de acolo și-au găsit refugiu în clădirea din zona depoului de tramvaie. Prcatic mutați provizoriu (și oficial) de pe Goga, cetățenii respectivi se văd acum în situația de a-și părăsi și casa provizorie cu numărul 2. Căminul „Cominca” este în lucru și nu are cum să fie finalizat înainte de vara anului 2012 (link). „Unde mergem?”, se întreabă Costa. „Am mobilier. Ce fac cu el? Nici la Azilul de Noapte nu ne poate băga”, mai spune bărbatul îngrijorat. Culmea este că, cel puțin situația administrativă a reclamantului, nu este nici pe departe cea mai fericită. Omul recunoaște că ultimul contract legal l-a avut până în anul 2002. De atunci, susține el, administrația locală nu i-a mai prelungit contractul de chiriaș. Dar nici nu l-a evacuat din locația de pe str. O. Goga.
ian. 06, 2016 0
dec. 21, 2015 0
dec. 17, 2015 0
nov. 24, 2015 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0