Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 25, 2018 Adrian Popa Actualitate, Sport 0 1021 vizualizari
Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea au suferit, miercuri seara, un nou eșec în Grupa A a FIBA Europe Cup.
Bihorenii aujucat de această dată în Olanda, pe terenul celor de la ZZ Leiden, în fața cărora au cedat la o diferență de 14 puncte, cu scorul de 76-90.
Totuși, debutul partidei a fost foarte bun pentru orădeni, care au ajuns să conducă cu 13-1. Replica gazdelor a venit imediat însă, olandezii egalând și chiar trecând în avantaj, la prima pauză conducând cu 22-20.
Din păcate, și în sfertul al doilea, tot olandezii au continuat să puncteze mai bine, înscriind în aceste zece minute 22 de puncte, față de numai 18 ale CSM-ului. În acest context, în pauza mare s-a intrat cu scorul de 44-38 în favoarea gazdelor.
Evoluția modestă a elevilor antrenorului Cristian Achim a continuat și în jumătatea a doua, apărarea având un foarte scăzut, ceea ce a permis gazdelor să se desprindă tot mai tare. La finele sfertului III olandezii conduceau deja cu 18 puncte, scor 69-51.
În debutul sfertului IV, olandezii s-au distanțat chiar la 22 de puncte, dar echipa orădeană a mai redus din handicap, prin punctele lui Richard, însă cei de la ZZ Leiden au controlat finalul de joc, câștigând clar, cu 90-76.
Principalul marcator pentru bihoreni a fost în acest meci Kris Richard, autor a 25 de puncte.
„Aveam alte așteptări de la acest joc. Am mizat pe faptul că vom câștiga aici. Știam că Leiden a obținut o victorie importantă în deplasare, în Turcia, precum și că sunt în formă la startul acestui sezon competițional. Totuși, am avut alte așteptări de la acest meci, însă ceea ce s-a întâmplat în teren a demonstrat că așeptările mele nu au fost conforme cu realitatea. Echipa din Leiden ne-a fost superioară în absolut toate aspectele jocului. În primul rând la capitolul voință, la efort, la alergare, la combativitate. Am încasat vreo 15 puncte pe contraatac și altele vreo 10 după recuperare ofensivă. Capitole la care noi nu am reușit să contăm”, a declarat antrenorul CSM-ului, Cristian Achim.
Următorul meci din cupele europene pentru orădeni va avea loc săptămâna viitoare, însă până atunci, ei vor evolua duminică, de la ora 17:30, în campionat, la Craiova.
nov. 14, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0