Orădencele pierd disputa cu Craiova: 55-79

În etapa de sâmbătă a Diviziei A debaschet feminin CSM U Oradea a cedat pe teren propriu cu 55-79 în faţa echipei SCM Craiova. Echipa din Cetatea Băniei a  utilizat, aproape pe tot parcursul partidei, trei jucătoare americane care au şi făcut diferenţa pe tabelă. Primul sfert a fost foarte echilibrat pe fondul unui joc excelent al gazdelor: 15-16 după primele 10 minute. Căderea a survenit în jocul orădencelor în primele două minute ale sfertului 2 când oaspetele au stabilit o diferenţă de 10 puncte care s-a menţinut destul de mult timp: 15-25; 18-28 pentru ca la pauză scorul să fie: 27-34.

După pauza mare diferenţa s-a făcut pe jocul prestat de cele trei americane din echipa oaspete. Craiova s-a desprins şi s-a impus cu 79-55 chiar dacă pe taebla din sală scorul final a fost 77-55. Puţin mai contează diferenţa de 22 ori 24 de puncte însă Oradea trebuie lăudată pentru prestaţia din primul sfert când a pus serioase probleme partenerei de întrecere.

CSM Oradea – SCM Craiova 55-79

scorul pe sferturi: 15-16, 12-18, 10-23, 18-22

CSM Oradea: Alexia Adams 7, Loredana Ulica 10,  Florentina Ardeleanu 18, Edit Sabău 2, Ada Vlaicu 14, Dana Tămăşdan, Ruxi Chiş, Mica Adi 4, Oana Moza. Antrenor: Adriana Niculescu.

SCM Craiova: Andreea Ştefan 9, Elsra Grrer 9, Carla Bartee 12, Cristina Gavrilă, Irina Borş 14, Janina Simionică 7, Brandie Hoskins 28. Antrenor: Liviu Manea.

Craiova urcă pe locul 5, cu 39 de puncte în timp ce Oradee este pe locul 14, cu 26 de puncte.

Duminică, de la ora 14:30 la Arena Antonio Alexe va avea loc meciul de junioare dintre CN Mihai Eminescu Oradea şi LPS Bega Timişoara.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

30 − 25 =