Telespectatorii Pro TV au ales: perechea Ilinca Vandici / Răzvan Marton merită să câștige premiul cel mare al ediției actuale a emisiunii Dansez pentru Tine. În noaptea de vineri spre sâmbătă (29/30 noiembrie), la finalul ultimei părți a ediției, 41,39% din voturile privitorilor au mers spre perechea din care făcea parte vedeta de origine orădeană. Ilinca a contribuit, așadar, la câștigarea celor 60.000 euro de către Răzvan, derularea evenimentului fiind urmărită cu sufletul la gură de fratele mai mic al concurentului și de bunica acestuia. Prim-ambasadoarea Dove (sponsorul principal), Oana Cuzino, a avut ocazia să înmâneze premiul. Merită menționat că prestațiile din finală ale celor doi câștigători ar fi putut să nu convingă, deoarece Răzvan era accidentat. Dar acest lucru nu l-a împiedicat să se comporte ca și cum totul ar fi fost în cea mai mare regulă.