Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 19, 2018 Daniel Ardelean Actualitate 0 1716 vizualizari
Luni, 17 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au efectuat o percheziție domiciliară pe raza municipiului Oradea, pentru documentarea și probarea activității infracționale a unui bărbat de 30 de ani, din Oradea, bănuit de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Cel în cauză este bănuit de polițiștii bihoreni că, în perioada 2017 – septembrie a.c., ar fi comercializat articole de îmbrăcăminte, încălțăminte second hand și diverse accesorii din aur și argint, prin intermediul site-urilor de anunțuri de pe Internet, fără a înregistra și fără a declara veniturile astfel obținute, sustrăgându-se în acest mod de la îndeplinirea obligațiilor fiscale către bugetul consolidat al statului.
În urma percheziției domiciliare efectuată în imobilul în care orădeanul era bănuit că își desfășura activitatea infracțională, polițiștii de investigare a criminalității economice bihoreni au identificat, atât în apartament, cât și la subsolul acestuia, 5.710 articole de îmbracăminte și încălțăminte second hand și 419 accesorii din argint și aur, respectiv inele, lanțuri, ceasuri, etc., bunuri în valoare totală de circa 70.000 lei, destinate comercializării prin intermediul unor site-uri de profil.
Produsele au fost indisponibilizate și ridicate în vederea continuării cercetărilor și pentru stabilirea prejudiciului total cauzat astfel bugetului de stat.
nov. 15, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0