Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
aug. 11, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 1996 vizualizari
Poliţiştii bihoreni au finalizat cercetările şi au propus trimiterea în judecată a unui orădean, bănuit că şi-ar fi prejudiciat angajatorii cu peste 600.000 de lei, prin înşelăciune şi fals.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au finalizat cercetările faţă de un bărbat de 52 de ani, din municipiul Oradea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înșelăciune în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, poliţiştii bihoreni îl bănuiesc pe acesta că, în perioada 2013 – 2017, în mod repetat, ar fi indus în eroare asociaţii şi administratorii unei societăţi comerciale orădene, cu privire la vânzarea a trei apartamente din patrimoniul societății deținute de aceştia.
Astfel, acesta este bănuit că, în calitate de împuternicit printr-o procură specială de către cei doi administratori ai respectivei societăţi, pentru a-i reprezenta pe aceștia în efectuarea tuturor demersurilor necesare valorificării a 13 apartamente deținute de societate într-un complex rezidențial din municipiul Oradea, profitând de încrederea oferită, ar fi vândut trei apartamente, fără a le comunica acest lucru celor doi asociați și administratori, iar banii obținuţi în urma vânzării acestor apartamente și i-ar fi însușit și i-ar fi folosit în interes personal.
Valoarea totală a prejudiciul cauzat astfel este de 638.634,05 lei.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au finalizat cercetările şi au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de trimitere în judecată a celui în cauză.
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0