Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 02, 2015 Florin Coman Actualitate 0 1946 vizualizari
Prima cădere de zăpadă din sezonul rece 2014 / 2015 are loc în seara de 2 ianuarie. După câteva zile de ger năprasnic, temperaturile au urcat până la nivelul în care cerul poate da drumul precipitațiilor specifice iernii și în zona Municipiului Oradea. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, vineri (la ora 22), în oraș erau -1,9 grade Celsius, iar cerul era acoperit. Specialiștii au prezis ninosare pentru acest weekend și în alte zone decât cele montane, inclusiv în partea de vest a Transilvaniei. Cu toate acestea, se pare că vor mai fi și zile geroase în următoarea perioadă.
Având în vedere situația generală și ninsoarea destul de abundentă de la ora publicării (22:36), este foarte posibil ca în Oradea să fie nevoie (peste câteva ore) de ieșirea utilajelor de deszăpezire. RER Ecologic Service se ocupă de această activitate în municipiul reședință de județ. Încă din toamnă, Consiliul Local a aprobat strategia de intervenție în caz de căderi serioase de zăpadă. Totodată, cetățenii trebuie să știe că sunt obligați să curețe de gheață și zăpadă trotuarele și aleile de acces spre case / blocuri / firme.
ian. 05, 2017 0
dec. 15, 2016 0
nov. 17, 2016 1
ian. 21, 2016 1
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0