Actualizat noiembrie 26th, 2024 11:18 PM
mart. 14, 2022 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 1730 vizualizari
Patrimoniul Art Nouveau din Oradea a fost prezent în cadrul expoziţiei dedicate artei totale, organizată de către Institutul Național al Patrimoniului (INP) la Castelul Pelișor din Sinaia.
Expoziția „Manifestări ale artei totale în România. Art Nouveau, Szecesszió, Sezession, Jugendstil”, a fost realizată de Institutul Național al Patrimoniului în cadrul proiectului ART NOUVEAU 2. Consolidarea identității culturale a regiunii Dunării pornind de la moştenirea comună a patrimoniului ART NOUVEAU.
Arta totală poate fi văzută ca un efort colaborativ al multor artiști de a transforma viața de zi cu zi în artă. Astfel, aceasta s-a extins dincolo de limitele galeriilor, a fost adusă în sufrageriile oamenilor, în bucătării, pe scări și în grădini prin decorații, mobilier, vase, lămpi, textile și altele asemenea.
În cadrul deschiderii expoziţiei Irina Iamandescu, director adjunct INP – Direcția Momumente Istorice – și coordonatoarea proiectului a declarat că alegerea acestei teme centrale pentru expoziție, a artei totale, este și o metaforă pentru apropierea publicului larg de acest stil eliberator, îndrăzneț, cunoscut sub numele de Art Nouveau.
În deschiderea vernisajului au luat cuvântul Narcis Ion, managerul Muzeului Național Peleș și Mircea Hortopan, director de Patrimoniu, care au apreciat faptul că INP a ales Castelul Pelișor ca loc al prezentării expoziției, fiind un spațiu în care se regăsesc elemente de mobilier și decorațiuni reprezentative stilului Art Nouveau.
Oradea, exemplu de bune practici
Atât administrația locală Oradea cât și Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din județul Bihor au fost date ca exemplu de bune practici, datorită procesului de reabilitate a clădirilor monument istoric din centrul orașului și a modului de amenajare muzeală a Casei Darvas – La Roche. Totodată a fost punctat efortul financiar pe care municipiul Oradea îl desfășoară privind punerea în aplicare a lucrărilor de reabilitare și modul în care proprietarii înțeleg importanța conservării și protejării monumentelor istorice dar și punerea lor în valoare prin diverse evenimente.
La eveniment a fost prezentă din partea Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din județul Bihor (având calitatea de partener în proiect) Angela Lupșea, director executiv.
Angela Lupșea a adresat mulțumiri INP-ului pentru modul de abordare și adaptare la spațiu, privind forma panourilor expoziționale, acestea încadrându-se atât ca stil cât și ca material cromatic ales.
„Este o onoare pentru mine, în calitate de director al Fundației, care este implicată activ în Programul de reabilitare a faţadelor, astfel arătăm că în Oradea există încredere şi putere de convingere, că se poate să ai parteneri proprietarii, să realizezi proiectele tehnice, și să încerci să aduci un patrimoniu moştenit, la valoarea turistică pe care o merită acest oraș.
Oradea îşi prezintă palatele reabilitate, prezintă idei și concepte noi în tot ceea ce înseamnă evenimentele culturale prin grija autorităților și a proprietarilor. Încercăm să punem în valoare fiecare palat, prin manifestările dedicate zilele mondiale Art Nouveau, celebrate anual pe 10 iunie. Institutul Național al Patrimoniului, Ministerul Culturii și Ministerul Dezvoltării Regionale precum și alte instituții sunt alături și poartă grija acestor monumente”, a precizat Angela Lupșea, directorul executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din județul Bihor.
Casa Darvas – La Roche, Palatul Vulturul Negru, Casa Deutsch, expuse pe categorii
Secțiunile prezentării cuprind, pe lângă spectaculoasele clădiri reprezentative pentru manifestarea artei totale în România, serii de detalii grupate în tematici ca: arta tâmplăriilor din lemn, geometrii și modulări de pavimente, declinări decorative murale, expresivitatea instalațiilor, măiestria pieselor spațiului interior, obiecte decorative. Elemente cu caracteristici asemănătoare care se regăsesc atât în arcul intracarpatic cât și în cel extracarpatic au în comun efortul de a mărturisi, în ritmuri diferite, fenomenul arhitectural Art Nouveau / Szecesszió / Sezession / Jugendstil și modul în care au coexistat de la sfârșitul secolului al XIX-lea și până la începutul anilor ‘20 ai secolului al XX-lea în această parte a Europei.
Orașele reprezentate în cadrul expoziției prin patrimoniul Art Nouveau sunt: Arad, Baia Mare, Băile Govora, Borsec, Botoșani, Brașov, Brăila, București, Calafat, Cluj-Napoca, Constanța, Corabia, Covasna, Craiova, Deva, Ditrău, Gheorgheni, Iași, Miercurea Ciuc, Oradea, Ocna Sibiului, Odorheiu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Sinaia, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.
Muzeul Național Peleș a completat expoziția cu obiecte de mobilier, ceramică și metal din patrimoniul muzeal, acest lucru fiind prezentat ca și concept de către Mircea Hortopan.
Piesele expuse prezintă în detaliu frumusețea, acuratețea și rafinamentul decorațiunilor Art Nouveau ce conţin elementele de floră și faună.
Galeria propusă de Institutul Național al Patrimoniului contribuie la înțelegerea istoriei, ideilor, caracterului, manifestărilor, specificului, valorii și importanței moștenirii Art Nouveau în România – esențiale pentru conservarea și promovarea acestui patrimoniu.
Expoziția dedicată „artei totale” poate fi vizitată la Pelișor până pe 19 iunie, şi va fi itinerată și la Oradea, împreună cu obiecte din patrimoniul Muzeului Național Peleș.
nov. 26, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0