Acest subprogram a fost creat special pentru intervenţii rapide, în primele 12 ore de la debutul simptomelor bolii. Astfel, viaţa pacienţilor poate fi salvată. Conform unui comunicat trimis vineri, 21 ianuarie, de către consilierul ministrului Sănătății, Racz Eva, finanţarea acestei activități se va face de la bugetul de stat, iar funcţionarea centrului, ceea ce presupune salvarea de oameni care fac infarct miocardic, „depinde de acei specialişti care vor lucra la Spitalul Judeţean”. Ca al 11-lea asemenea centru din țară, cel de la Oradea a fost inclus pentru următorii 2 (2011 și 2012) ani în Subprogramul de tratament invaziv al infarctului miocardic acut. Subprogramul aferent a fost lansat în iunie 2010, iar cu ajutorul lui au fost salvați 460 de pacienţi, la nivel de țară. Merită precizat că încă de la aducerea la Oradea și pornirea activității angiografului, intenția fostelor conduceri a Spitalului Județean, nematerializată până acum, a fost ca acesta să beneficieze de finanțare de la Ministerul Sănătății prin includerea în Programul național aferent bolilor cardio-vasculare.