Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
iun. 15, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 3326 vizualizari
Pandemia COVID-19 a atras după sine o criză financiară fără precedent în domeniul turismului. Întreaga industrie mondială a turismului a fost grav afectată, estimându-se, în cel mai favorabil scenariu, că piața turismului va reveni la valorile de dinainte de criza COVID-19, cel mai devreme în 2023.
În acest context fără precedent, activitatea Organizației de Management al Destinației – Oradea (Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune, APTOR) a fost canalizată spre măsuri de susținere a industriei locale de ospitalitate și atragerea de turiști români în lunile viitoare, post pandemie, printr-o serie de măsuri care au ca obiectiv general reluarea fluxurilor turistice și atenuarea impactului pandemiei SARS COV 2 la nivelul industriei ospitalității din Oradea.
Măsuri de sprijin pentru agențiile de turism:
Oferirea unui sprijin financiar direct agențiilor de turism și tour-operatoare pentru fiecare turist cazat minim 2 nopți consecutive în Oradea. Bonusul oferit este de:
3 lei pentru fiecare turist cazat minim 2 nopți într-o unitate de cazare clasificată de 1 stea, 1 margaretă și 1 floare;
4 lei pentru fiecare turist cazat minim 2 nopți într-o unitate de cazare clasificată de 2 stele, 2 margarete și 2 flori;
6 lei pentru fiecare turist cazat minim 2 nopți într-o unitate de cazare clasificată de 3 stele, 3 margarete și 3 flori;
9 lei pentru cazarea de minim 2 nopți într-o unitate de cazare clasificată de 4 stele ;
ORADEA este oficial în topul celor mai sigure destinații europene
Din data de 11 iunie 2020, orașul Oradea a fost inclus în topul celor mai sigure destinații europene ale anului, de către Asociația European Best Destinations.
European Best Destinations este o cunoscută platformă care promovează cultura și turismul european, în colaborare cu unele dintre cele mai mari asociații de turism din Europa și EDEN Network, oferind turiștilor de pretutindeni o cât mai bună înțelegere a bogăției, patrimoniului, diversității și calității destinațiilor europene.
Platforma joacă un rol important în promovarea Europei ca destinația turistică nr. 1 în lume, devenind în timp locul de întâlnire al marilor birouril de turism și al turiștilor care doresc să exploreze continentul.
Totodată, platforma conduce cele mai reprezentative competiții din sectorul turismului european, colaborând cu Comisia Europeană în vederea promovării turismului sustenabil.
Motivul pentru care Oradea a fost inclusă în topul celor mai sigure destinații europene îl reprezintă măsurile de prevenție a răspândirii infecției cu COVID-19 luate la nivelul orașului, cum ar fi: desemnarea unui spital dedicat luptei împotriva COVID-19, unitate care deservește exclusiv cazurile confirmate sau suspecte de infectare cu noul coronavirus; testele real time PCR și cele de tip pooling pentru depistarea cazurilor de infectare cu noul coronavirus; dezvoltarea unui protocol cu măsuri de siguranță și proceduri de urmat în situații de urgență, pentru unitățile HoReCa; instituirea unor măsuri de siguranță și prevenție în mijloacele de transport public și instituțiile publice; sau asigurarea de măști pentru locuitori și termometre contactless pentru companii, la preț de achiziție.
“După o perioadă de timp dificilă, în care ai stat acasă, este timpul să călătorești din nou și să-ți schimbi starea de spirit. Dacă te întrebi unde să pleci, răspunsul este Oradea! Orașul se numără printre cele mai sigure dar deopotrivă frumoase – destinații Europene. Datorită unei serii de măsuri luate de autorități, Oradea devenind astfel una din destinațiile europene puțin afectate de noul coronavirus.
Totodată, industria HoReCa urmează recomandările și protocolul inițiat la nivel local de către autorități pentru prevenirea răspândirii infecției cu COVID-19, întâmpinând clienții în cele mai bune condiții de igienă.” (European Best Destinations)
Ne face o mare onoare faptul că unul din cele mai mari proiecte de promovare turistică din Europa a pus Oradea pe harta destinațiilor europene sigure în 2020 și ne bucurăm că astfel, milioane de călători din întreaga lume, vor avea acces la informații despre bogăția culturală și patrimoniul orașului nostru.
„Oradea este și una din cele mai frumoase destinații de pe continent și de altfel, o destinație ideală pentru slow, stress-free tourism.” (European Best Destinations)
Odată cu includerea orașului Oradea în topul destinațiilor europene sigure în 2020, reprezentanții European Best Destinations au selectat Oradea și în vederea promovării în secțiunile: destinație de city-break, destinație medievală și destinație culturală.
Clip de prezentare a măsurilor de protecție pentru angajații industriei și turiști
Contextul actual atrage în sectorul turistic și o serie de întrebări și neclarități în rândul turiștilor, referitoare la măsurile de protecție în vigoare, proceduri stabilite la nivel local și posibilitățile de vizitare pe care le oferă o destinație turistică.
Dorim să venim în întâmpinarea lor și le răspundem acestor întrebări, prezentând toate măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, măsuri în vigoare pentru angajații industriei, locuitorii orașului și pentru turiștii care ne vizitează – prin intermediul unui clip video.
Totodată, acest clip este și o prezentare vizuală a certificării primite de la Asociația European Best Destinations, care plasează Oradea în topul celor mai sigure destinații turistice europene în anul 2020.
Video-ul se poate descărca din email în limba română, urmând ca săptămâna aceasta să fie disponibil și în limbile engleză și maghiară.
Echipa Visit Oradea (APTOR) lucrează în continuare la dezvoltarea unui set de beneficii pentru turiștii care ne vor vizita până la sfârșitul sezonului estival (incluziv în luna septembrie 2020), cât și la măsuri care să crească accesibilitatea aeriană a destinației. Pe măsură ce acestea vor fi finalizate sau confirmate vi le vom aduce la cunoștință.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0