Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 26, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 1948 vizualizari
Cu doar câteva zile înainte de scoaterea la vânzare a unui drapel de luptă al lui Avram Iancu, sala mare a Primăriei Oradea a găzduit expoziția de câteva ore a acestui item care va porni de la prețul de 5.000 de euro. Organizată de casa Artmark din București, licitația este posibilă datorită familiei fostului lider PRM, Corneliu Vadim Tudor, cel care a rămas cu steagul vechi de aproape 170 de ani după ce un moț a dpruit obiectul delegației partidului care se afla, acum 15 ani, la manifestările de la Țebea.
O serie de elevi de la mai multe școli orădene au profitat de ocazia de a vedea un obiect vechi, un „monument istoric”, după cum l-a prezentat profesoru universitar Gabriel Moisa, invitat să descrie contextul istoric în care Avram Iancu a ajuns lider revoluționat din Ardeal. De asemenea, în sală au venit și cetățeni interesați de istorie, dar și oameni care prețuiesc valorile românești. De altfel, unii dintre ei și-au manifestat nemulțumirea cu privire la faptul că un asemenea obiect, catalogat drept bun național, poate fi scos la licitație cu riscul să ajungă la un privat care să-l păstreze doar pentru sine.
Reprezentantul Artamrk, directorul de marketing Valeriu Sângeorzan, a precizat că această casă de licitații nu este decât un intermediar care are un contract cu deținătorul obiectului, care a cerut scoaterea lui la vânzare. De altfel, se pare că drapelul de luptă expus în sala „Traian Moșoiu” a fost subiect de proces între PRM și Corneliu Vadim Tudor, după ce acesta a fost mazilit de aripa Funar. Însă, prin decesul Tribunului, procesul a fost stopat automat, iar petentul nu a mai continuat lupta juridică cu familia ex-președintelui PRM. Deci rudele lui C. V. Tudor se pot considera proprietari ai steagului primit în cadou de la descendentul unui moț care a luptat în armata condusă de Avram Iancu.
Potrivit istoricului Moisa, nu trebuie uitat contextul în care Iancu s-a ridicat la luptă și a devenit lider. Personajul istoric s-a pus în fruntea românilor (și sașilor) transilvăneni care nu au fost de acord să fie integrați într-o Ungarie așa zis liberală, unde Revoluția era condusă de Kossuth Lajos. În opinia lui Gabriel Moisa, Avram Iancu știa că românii din această regiune nu ar fi avut drepturi egale cu maghiarii. „Să fim atenți la destinul drapelului!”, a cerut istoricul orădean reluând ideea expusă și în alocuțiunea din 24 ianuarie, când a menționat că „dacă nu ne cunoaștem trecutul, nu știm încotro ne îndreptăm”. Profitând de prezența elevilor și a profesorilor însoțitori, Gabriel Moisa și-a manifestat nedumerirea cu privire la faptul că programa școlară nu mai cupronde decât o oră de istorie pe săptămână, doar România și Albania procedând astfel dintre toate țările europene.
Directorul de la Artmark a menționat că steagul de luptă se află într-un mic turneu prin țară înainte de vânzarea la licitație. Oradea este a doua stație din periplu. Sângeorzan a povestit că obiectul a fost dus la Țebea de către un moț, familia acestuia păstrând din tată în fiu prețiosul drapel. „L-au tot ascuns: de nemți, de comuniști. A fost un factor de stimul pentru luptele duse de Avram Iancu”, a precizat reprezentantul casei de licitații. Valeriu Sângeorzan a precizat că autenticitatea steagului a fost confirmată de specialiști, chiar dacă sunt elemente care au fost adăugate ulterior (ex.: chenarul cu tricolor) și chiar dacă există și niște cusături moderne pe obiect. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că, având în vedere vechimea lui și locurile în care a fost ascuns timp de peste un secol, drapelul a avut și de suferit.
„Am sesizat interes pentru acest obiect”, spune Sângeorzan, aparent, muzee și chiar primării intenționând să se prezinte la licitația din 3 februarie.
Pentru a participa la vânzarea anunțată de Artmark, cei interesați pot fi prezenți la fața locului (la București), pot interveni telefonic sau online, respectiv pot trimite ofertele lor maximale în scris. Artmark câștigă un procent de 20% din prețul de adjudecare. Licitația din 3 februarie are și alte obiecte valoroase din colecția Vadim Tudor: documente, semnături olografe (inclusiv una a lui Napoleon Bonaparte), cărți vechi și icoane. De la Oradea, drapelul de luptă al lui Avram Iancu va mai putea fi admirat în Arad, Cluj-Napoca, Brașov, Târgu Mureș și Alba Iulie.
nov. 28, 2023 0
oct. 31, 2023 0
mai 11, 2023 0
feb. 27, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0