Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 27, 2023 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 501 vizualizari
În data de 3 iunie 2023, la Oradea, pentru prima data în România, va avea loc cea de-a X-a ediţie a Campionatului European al Vatmanilor.
Sunt așteptate să concureze, în cadrul acestei ediţii, 25 de echipe din 19 țări.
În calitate de gazdă, echipa de vatmani orădeni va concura cu echipele din Hanovra (campioană en-titre), Barcelona, Basel, Berlin, Bordeaux, Bruxelles, Debrecen, Dresda, Dublin, Florența, Göteborg, Kiev, Kosice, Leipzig, Malaga, Nürnberg, Oslo, Praga, Rotterdam, Stockholm, Szeged, Viena, Varșovia și Zagreb.
Antrenamentele se vor desfășura, vineri, 2 iunie 2023, în depoul Salca şi pe reţeaua de transport cu tramvaie.
Probele din cadrul competiției vor avea loc sâmbătă, 3 iunie 2023, între orele 10 şi 16, în Piața Unirii. Festivitatea de premiere va avea loc, în aceeaşi zi, la ora 17:00.
Competiţia este împărţită în 6 probe denumite generic: “Oprirea Perfectă”, “Frânarea de urgență”, “Distanța Laterală”, “TRAM- bowling”, “TRAM-billiard” şi o probă inedită.
Campionatul European al Vatmanilor (TRAM-EM) este recunoscut în cadrul companiilor de transport public, fapt confirmat de interesul participanţilor.
Competiţia va fi filmată cu 12 camere de luat vederi şi va putea fi urmărită live pe site-ul www.tram.eu şi pe paginile de facebook TRAM-EM şi OTL în limbile engleză şi română.
În Piaţa Unirii spectatorii vor putea achiziţiona produse food-truck, vor exista zone de divertisment pentru copii, standuri cu informații despre transportul public orădean şi de la ora 20:00 un concert surpriză.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0