Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
feb. 04, 2016 Andrei Şandor Actualitate 1 4039 vizualizari
Vești proaste, din nou, pentru orădenii care depind de sistemul centralizat de încălzire și apă caldă. Din cauza a două avarii apărute joi, 4 februarie, o parte însemnată a Municipiului Oradea – începând cu zona centrală și ajungând până spre Nufărul – a rămas fără servicii termice.
Potrivit datelor comunicate de Dan Crețu, purtător de cuvânt al Termoficare SA, punctele termice 404 – 407, 409 – 413, 416 și 417 sunt scoase din joc din cauza unei avarii la conductele Magistralei nr. 1, în zona intersecției str. Magheru cu Parcul Traian. Asta înseamnă că cetățenii de pe străzile Eminescu (între Iorga și Republicii), Deltei – parțial, Dunărea – parțial, Republicii – parțial, Magheru, Barăganului, Gh. Doja – parțial, Macinului, Olteniei, Delavrancea, P. Rareș, Parcului, H. M.Berthelot, A. Mureșanu, I.C. Brătianu, Aleea Ștrandului, Libertății, A. Lazăr, A. Șaguna, Parcul Traian, Tribunalului și Schubert nu au căldură și nici apă caldă.
Totodată, a fost întreruptă furnizarea apei calde de la punctele termice 300 – 303 şi 836 pentru eliminarea unei avarii la conductele Magistralei nr. 4, în zona intersecţiei străzilor Magheru şi Gh. Doja (foto – arhivă bihorstiri.ro). Asta deși acolo s-a lucrat la înlocuirea conductelor în cadrul etapei I a proiectului finanțat prin POS Mediu. „Sunt afectaţi consumatorii, inclusiv cei racordaţi prin puncte termice proprii, situaţi pe str. Dunărea (capătul dinspre str. Republicii), Republicii – parţial, Gh. Dima, Snagovului, Magheru – parţial, Braşovului, Rovine, N. Jiga (capătul dinspre str. Republicii), Delavrancea, Parcului, I. H. Rădulescu, I. Cristea, zona Ştrandului Municipal şi zona Dragoş Vodă”, se scrie în informarea de la Termoficare.
Ca de obicie, în cazul unor avarii de asemenea anvergură, este afectat mai tot sistemul: „În urma multiplelor secționări ale rețelei primare, vor fi disfuncționalitătăți până la întreruperea furnizării încălzirii şi a apei calde de consum și de la punctele termice 839, 840, 844, 845, 856, 863, 868, 878, 883, 890 situate în zona Complex Lotus Center, cartierul Velenţa – parţial, cartierul Prima, cartierele Nufărul 1 şi Nufărul 3 până la Universitatea Emanuel precum şi agentul termic primar la toţi consumatorii cu puncte termice proprii racordaţi direct din reţeaua de transport şi situaţi în zonele enumerate mai sus”, transmite furnizorul de apă caldă și încălzire.
Nu se spune în ce zi ar urma ca lucrurile să revină la normal.
nov. 09, 2024 0
aug. 18, 2023 0
iul. 27, 2023 0
apr. 24, 2023 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
Super! Tine-o tot asa stanele si bolovane!