Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
iul. 30, 2024 Adrian Popa Actualitate, Sport 0 1057 vizualizari
A doua ediție a turneului de volei pe nisip din Oradea a atras zilnic sute de spectatori, entuziaști și iubitori ai acestui sport, care s-au delectat cu performanțele celor aproape 40 de echipe participante. Evenimentul s-a încheiat cu o festivitate pe terenul care a fost, timp de patru zile, gazda jucătorilor veniți din diverse colțuri ale țării și din străinătate.
Timp de patru zile, Piața Unirii din Oradea a fost martora unor competiții intense, unde voleibaliști profesioniști din România, Ungaria, Moldova, Liban și Serbia au luptat pentru titlul suprem. La final, echipele VAIDA BEATA și NAGY ESZTER la feminin, precum și CHAFIC SALIBA și JOE EL AZZI la masculin, au ieșit învingătoare. Premiile totale au însumat 5.000 de euro. Organizatorii mulțumesc Primăriei Oradea pentru sprijinul acordat în organizarea și găzduirea turneului în inima orașului.
Ultima zi a competiției a adus cele mai spectaculoase și intense meciuri, semifinalele și finalele la ambele categorii. Tribuna plină a vibrat la fiecare pasă și a explodat de bucurie la fiecare punct. Atmosfera a fost electrizantă, iar festivitatea de încheiere a fost marcată de discursuri emoționante, un duș de șampanie și o petrecere cu spumă.
„Dacă la prima ediție motto-ul a fost “Visul a devenit realitate”, iată că la finalul ediției a 2-a nu pot să spun decât că noi vom continua să visăm. As dori să mulțumesc administrației locale și tuturor autorităților care au făcut posibil acest eveniment. Bineînțeles Visit Oradea, partenerul nostru în organizarea evenimentului, Prima Residence pentru sprijinul esențial necondiționat, tuturor partenerilor. A fost un eveniment care a însemnat un efort de anduranță, a însemnat foarte multe ore de pregătire. Să pui 260 de tone de nisip în centrul orașului Oradea, cel mai frumos oraș din România, nu este un lucru ușor. Mulțumim tutor echipelor, în special celor străine. Cred că acest turneu a fost cel mai puternic din ultimii ani și vă mulțumim tuturor că ați venit la Oradea și ați participat la acest eveniment. Participarea voastră a crescut valoarea acestui turneu și ne-am bucurat de performanța voastră. Nu în ultimul rând, mulțumirile mele se adresează întregii echipe de la Academia de Volei Oradea, lui Zoli Kovacs, Florin Plugar, Georgiana Grădinaru, echipei media și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui eveiment. Un rol important în buna desfășurare a acestei competiții au avut-o copiii de mingi și asistenții de teren, cărora doresc să le mulțumesc din suflet că s-au auto depășit si anul acesta. Mulțumesc încă o dată Visit Oradea și autorităților locale pentru că acest eveniment este inclus pe agenda culturală. Și nu în ultimul rând, ceea ce ne motivează să mergem mai departe, este faptul că avem alături cel mai frumos public din România. Mulțumim tuturor pentru prezență și pentru susținere. De-a lungul celor 4 zile ați făcut atmosferă incendiară. Vă iubim!”, a transmis Paul Szabo-Alexi, de la Academia de Volei Oradea.
Jucătorii care au participat la Oradea Beach Volleyball Tournament au mărturisit că au fost impresionați de organizarea excelentă a evenimentului și de susținerea vibrantă din tribune. Atmosfera creată de fanii entuziaști le-a oferit energia necesară pentru a performa la cele mai înalte standarde. Jucătorii au exprimat recunoștință pentru această experiență și și-au manifestat dorința de a reveni la edițiile viitoare.
Câștigătorii ediției 2024 a Oradea Beach Volleyball International Tournament:
: VAIDA BEATA și NAGY ESZTER, din Ungaria
: NICOLAEV ANA și PAVLOVA IULIA, din Republica Moldova
Locul 3: JOLDIC TEODORA și BELJANSKY MILICA, din Serbia
Locul 4: STANCIU ADINA și ORDEAN IOANA ALEXANDRA, din România
: CHAFIC SALIBA și JOE EL AZZI, din Liban
Locul 2: RODINĂ SERGIU OCTAVIAN și BĂDICEANU LUCIAN PAVEL, România
Locul 3: PAPP MÁTYÁS și FAZEKAS BALÁZS, din Ungaria
Locul 4: DOBCIS EGOR și KORSAKOV MAXIM, din Republica Moldova
Oradea Beach Volleyball Tournament s-a desfășurat în perioada 25-28 iulie, în Piața Unirii.
Oradea Beach Volley Tournament este un turneu de volei pe nisip, organizat de AVO Academia de Volei Oradea în co-organizare cu Prima Residence și în parteneriat cu Visit Oradea, sub egida Federației Române de Volei și acreditat de către Confederația Europeană de Volei și Federația Internațională de Volei.
iun. 21, 2024 0
iun. 06, 2024 0
mai 13, 2024 0
iul. 31, 2023 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0