Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
ian. 19, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1146 vizualizari
În valoare de peste 9 milioane de euro, proiectul mare transfrontalier, pe Sănătate, al Judeţului Bihor, cel care aproape că a căzut din cauza blocajelor grupului PNL, poate merge mai departe. După un nou moment de optimism manifestat de preşedintele Pasztor Sandor în cursul zilei de ieri, Biroul de Comunicare al instituţiei a transmis vineri (19 ianuarie) că „Proiectul integrat pentru dezvoltarea durabilă în zona montană a județului Bihor, îmbunătățirea accesului și dezvoltarea serviciilor de sănătate în cazul intervențiilor medicale în situații de urgență” a trecut de faza administrativă a evaluării. CJ Bihor a primit înştiinţarea de la Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea pentru graniţa România – Ungaria (BRECO), care a precizat că reuşita din această fază a fost decizia Comisiei de Monitorizare din 14/15 decembrie 2017, organizată la Szeged. Şedinţa în care liderul CJ Bihor a explicat tuturor partenerilor care au fost motivele pentru care nu a putut fi depus în timp util un act de care depindea eligibilitatea proiectului amplu. „În următoarea etapă, în cadrul evaluării calitative, se va analiza și incidența ajutorului de stat”, spune purtătorul de cuvânt Adrian Simon. Prin proiectul de 9,4 milioane de euro se urmăreşte, printre altele, dotarea tuturor spitalelor din municipiile şi oraşele din Bihor cu aparatură ultramodernă, dar şi dezvoltarea unei reţele de telemedicină. Cele două mari spitale orădene administrate de Primărie vor beneficia de peste 5 milioane de euro din întreaga sumă.
foto – kcwtoday.co.uk
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0