Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 24, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1691 vizualizari
E foarte posibil ca ruptura efectivă a PSD de PNL, după schimbarea din funcție a viceprimarului social-democrat, să aibă efecte pozitive pentru cetățenii orădeni. În sfârșit, în deliberativul municipal ar putea să apară o Opoziție adevărată (și, sperăm, constructivă) care să încerce măcar să aducă în discuție anumite subiecte. Așa ceva încearcă să facă acum grupul PSD din Consiliul Local.
Marți, 24 februarie, într-o conferință de presă, sub „aripa” președintelui de filială, Ioan Mang, și a liderului interimar de la organizația orădeană, Liviu Sabău Popa, consilierii locali Debelka Lilla, Doina Bunea și Adelina Coste le-au prezentat jurnaliștilor câteva planuri pe care le vor pune pe hârtie sub forma unor proiecte de hotărâri de Consiliu Local menite a corecta puțin din deranjul cauzat de șantierele din zona centrală demarate acum o săptămână. Aleșii social-democrați vor milita, printre altele, pentru eliminarea parcărilor de scurtă durată (cele marcate cu galben) din centru pe perioada lucrărilor, considerând că lucrurile sunt și așa destul de mult date peste cap. Iar șoferii nu ar trebui, măcar în aceste câteva luni, să se mai streseze pentru locul de parcare. De asemenea, potrivit lui Liviu Sabău-Popa, Municipalitatea ar trebui să uite, tot pe perioada de derulare a șantierelor din centru, de abonamentele de parcare pentru riverani. Asta în condițiile în care, cu sau fără abonament, în această perioadă e un calvar ca locuitorii din zonele afectate de lucrări și din cele vecine să își găsească loc de parcare, fie în fața case, fie pe o anumită rază din jurul domiciliului. În cazul celor care și-au cumpărat deja abonamentele respective, PSD propune plata de către Administrația Imobiliară Oradea a sumelor respective către cetățenii cu pricina.
O altă idee social-democrată – descrisă ca nefiind populistă, ci necesară având în vedere situația actuală – care va îmbrăca haina de proiect de hotărâre de Consiliu Local este cea privind subvenționarea totală a abonamentelor OTL pentru orădenii care au locul de muncă în zona centrală. Pesediștii se gândesc nu doar la angajații din Primărie, Compania de Apă, Judecătorie și alte instituții publice, ci și la cei care lucrează la firme private din zona afectată de lucrările din centru. În opinia lui Liviu Sabău Popa, haosul din trafic și nesiguranța găsirii de locuri de parcare aproape că obligă la utilizarea mijloacelor de transport în comun, situație care nu li se datorează oamenilor, ci Primăriei. Motiv destul pentru ca administrația locală să deconteze total călătoriile cu autobuzul ale celor care muncesc în centru. Desigur tot în perioada de desfășurare a lucrărilor din Piața Unirii și strada Independenței.
Consilierul Adelina Coste spune că, în încercarea de a avea succes cu aceste viitoare proiecte, grupul PSD va face lobby pe la celelalte grupuri politice din Consiliul Municipal considerând că solicitările sunt juste, iar cetățenii orădeni ar merita astfel de măsuri compensatorii.
ian. 08, 2021 0
nov. 23, 2020 0
sept. 23, 2020 0
dec. 18, 2019 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0