Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
mart. 27, 2016 Florin Coman Actualitate 0 1458 vizualizari
În perioda 15 – 17 aprilie, pasionații orădeni de fotografie vor avea ocazia să participe la ”Atelier Q&A”, eveniment susținut de fotograful Radu Bădoiu, inițiator al seminariilor Reportage Session. „Seminarul (n.b.: care se va desfășura la Hotel Continental) se adresează celor care doresc să învețe mai multe despre fotografie și cum își pot folosi aparatele foto DSLR. Evenimentul este dedicat pasionaților de fotografie, celor care au ales acest domeniu ca hobby și celor care își doresc să afle mai multe detalii despre cum să folosească în mod cât mai creativ aparatul de fotografiat”, arată organizatorii cu precizara că tariful de participare este de 450 de lei.
Cursul are loc timp de trei zile consecutive și își propune să răspundă la o serie de 12 întrebări, cu nu mai puțin de 267 de răspunsuri. „De la motivația fotografului, la abordarea tehnică și artistică a subiectului fotografiat, discuțiile vor atinge subiecte de interes pentru cei care vor să își îmbunătățească abilitățile de fotograf. Pe lângă lucrul cu aparatul de fotografiat, participanții vor avea ocazia de a învăța cum se prelucrează și se alege o fotografie spre a fi publicată”, mai explică cei care se ocupă de acest eveniment. Înscrierile se fac la contact@prbeta.ro, menționând la subiectul mesajului: AtelierQ&A_Localitatea.
Despre protagonist: Radu Bădoiu are peste 10 ani de experiență în susținerea cursurilor și a taberelor de fotografie. A predat cursuri foto la Facultatea de Arte din București, este co-fondator al unor evenimente fotografice de succes (cum ar fi Portret de Femeie, Portret de Familie, Tabăra Foto pentru Bloggeri). De asemenea, Radu Bădoiu este inițiatorul proiectului Working People, singurul proiect fotografic din Europa de Est care își propune să scoată în evidență oamenii care muncesc.
nov. 06, 2014 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0