Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
oct. 16, 2024 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 509 vizualizari
Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania revine și anul acesta la Oradea, cu filme din selecția ediției a 17-a, sub tema ALEGE! Ediția locală va avea loc în perioada 18 – 20 octombrie, la Cetatea Oradea (Corpul F) și este co-finanțată de Administrația Fondului Cultural Național și Fundația Comunitară Oradea. Accesul la proiecții este gratuit.
One World Romania reflectează anul acesta la rolul său într-o lume în care crizele și tragediile se succed la nesfârșit, o lume în care echilibrul reprezintă mai degrabă o miză individuală sau scopul, izolat și fragil, al unei lupte de grup. În acest context, alegem să creăm un spațiu în care să se vorbească și despre ce se tace. Alegem solidaritatea în locul confortului, alegem să ascultăm mai mult decât să impunem credințe. Prin filmele acestei ediții vrem să privim dincolo de noi, să ne așezăm față în față cu celălalt și, finalmente, să ne privim pe noi înșine mai lucid.
Proiecțiile sunt urmate de discuții cu regizorii filmelor și alți invitați speciali, moderate de Răzvan Marchiș, regizor și producător cultural. Filmele sunt subtitrate în limba română și limba engleză.
Nu lipsesc nici teme consacrate ale festivalului sau subiecte care ne-au preocupat în ultimii ani, cum ar fi munca în contextul inteligenței artificiale, dilemele adolescenților sau conflictul israelo-palestinian. Printre documentarele din selecție se regăsesc câteva dintre succesele de public ale ediției din acest an din București, prezentate în proiecție unică în Oradea.
Deschiderea festivalului are loc vineri, 18 octombrie, de la ora 20:00, cu Vis.Viață, documentarul românesc care urmărește trei adolescenți în ultimii ani de liceu, înainte, în timpul și după Covid. În timp ce își fac planuri să plece din România după ce termină liceul, Una – o actriță, Habet – un trapper și Ștefania – o activistă de mediu, se găsesc prinși între drame și dileme legate de viitor. Cum le va afecta planurile tot ce se întâmplă în jurul lor? Cine va reuși? După proiecție, publicul va putea discuta cu regizoarea Ruxandra Gubernat.
Zâmbetul Georgiei, documentarul prezentat în închiderea festivalului, duminică, 20 octombrie, ora 20:00, cu sprijinul KineDok România, este o tragicomedie care analizează urmările demagogiei populiste din cadrul alegerilor prezidențiale din 2012 din Georgia. Filmul lui Luka Beradze investighează un sat în care celor mai dezavantajați cetățeni le este promisă o nouă dantură, pe banii partidului, în schimbul unui vot.
Pentru mai multe informații despre selecție și invitați, vă invităm să urmăriți evenimentul de Facebook. Programul complet One World Romania la Oradea:
Vineri, 18 octombrie
20:00 – Vis.Viață / Imaginary Youth
(România, 2024, 84′)
de Ruxandra Gubernat
proiecție urmată de o discuție cu regizoarea Ruxandra Gubernat
Sâmbătă, 19 octombrie
18:00 – Incident / Incident
(SUA, 2023, 30’)
de Bill Morrison
+
Așteptând roboții / Human Not Human
(Belgia, 2023, 38′)
de Natan Castay
proiecție urmată de o discuție online cu regizorul Natan Castay
20:30 – Trei promisiuni / Three Promises
(Palestina, Liban, SUA, 2023, 61′)
de Yousef Srouji
proiecție urmată de o discuție online cu regizorul Yousef Srouji
Duminică, 20 octombrie
20:00 – Zâmbetul Georgiei / Smiling Georgia
(Georgia, Germania, 2023, 62′)
de Luka Beradze
proiecție urmată de o discuție cu Cătălin Popa, antreprenor, președinte executiv Fundația Comunitară Oradea / proiecție desfășurată cu sprijinul KineDok România
iul. 30, 2024 0
mai 30, 2024 0
apr. 17, 2024 0
mart. 18, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0