Actualizat aprilie 12th, 2025 4:48 PM
apr. 11, 2025 Adrian Popa Actualitate, Învăţământ 0 826 vizualizari
Ministerul Educației și Cercetării prin Inspectoratul Școlar Județean Bihor, organizează la Oradea, în perioada 14-16 aprilie 2025, Olimpiada de religie – Cultele Reformat, evanghelic și unitarian, pentru clasele a V-a – a XII-a gimnaziale și liceale – teoretice și vocațional-teologice – clasele a IX-a – a XII-a.
Competiția reunește la această ediție 140 de elevi calificați din 14 județe: Bihor, Harghita, Mureș, Covasna, Satu Mare, Cluj, Sălaj, Brașov, Arad, Maramureș, Timiș, Alba, Bistrița-Năsăud, Sibiu și este găzduită de Liceul Reformat ”Lorantffy Zsuzsanna” Oradea.
Festivitatea de deschidere va avea loc în data de 14 aprilie 2025, în sala festivă a Universității Creștine Partium, Clădirea „Sulyok István”, începând cu ora 17,30, iar festivitatea de premiere în data de 16 aprilie 2025, ora 11,30 la Biserica Reformată Oraşul Nou(str. Jean Calvin nr. 1).
Pe lângă proba scrisă specifică olimpiadei participanții vor avea parte și de un program cultural și religios, care cuprinde vizitarea unor obiective din Municipiul Oradea, precum și de un spectacol oferit de Grupul de canto Motolla.
Competiția se desfășoară cu sprijinul financiar al Guvernului României, prin Ministerul Educației și Cercetării, al Episcopiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, al partenerilor și sponsorilor.
apr. 10, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 12, 2025 0
apr. 12, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0