Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 04, 2012 Florin Coman Actualitate, Învăţământ 0 1835 vizualizari
Până în data de 6 aprilie, Municipiul Oradea găzduiește etapa naţională a Olimpiadei de Religie Ortodoxă. Pentru a-i destinde pe participanți, gazdele au planificat pentru miercuri (4 aprilie) și o mică excursie la Mănăstirea Izbuc şi la Peştera Urşilor. Potrivit inspectorului de specialitate Florin Negruțiu, „activitatea a fost o adevărată oră interdisciplinară religie, istorie, geografie, participanţii având ocazia să afle date despre locuri, monumente şi oameni din Bihor, particularităţi religioase, geografice şi etnologice”. În cadrul deplasării de azi, elevii și cadrele didactice însoțitoare au luat masa de prânz la Colegiul Tehnic Unirea din Ştei. „Mănăstirea Izbuc a reprezentat un adevărat popas duhovnicesc unde cu sprijinul părintelui stareţ, arhimandritul Mihail Tărău elevii au fost primiţi de obştea mănăstirii şi au primit binecuvântare”, mai transmite inspectorul Negruțiu, menționând că membrii Comisie Naţionale au vizitat și Liceul Teologic Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea. Urmează ca mâine (5 aprilie), cei implicați în faza națională a Olimpiadei de Religie Ortodoxă să asiste, de la ora 17, la Concertul de Păresimi organizat la Catedrala Episcopală Invierea Domnului.
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0