Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
aug. 05, 2019 Daniel Ardelean Actualitate, Frontpage 0 6780 vizualizari
Săptămâna trecută ne-a atras atenția „scandalul” din presa națională privind brandul european Pr. Arsenie Boca. Mai exact, Mihai Betelie, general manager al Agenţiei de Proprietate Industrială ROMPATENT DESIGN iese „la atac” printr-o „ANALIZĂ” în care, după cum arată mediafax.ro, acesta contestă public deciziile instanțelor și legalitatea Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO). De asemenea, acesta afirmă în finalul articolului că: „Nu există şi nu va există vreodată marca «Arsenie Boca», ci doar simbolul naţional şi religios al părintelui Arsenie Boca, care este al nostru, al tuturor românilor”.
Dreptul la replică, pe care l-am preluat din publicaţia Q Magazine, a venit aproape imediat din partea brokerului unic de marcă, domnul Octavian Floruța;
„În cursul zilei de 24 iulie, Q Magazine a primit din partea lui Octavian Floruța, broker unic de marcă Părintele Arsenie Boca, un drept la replică cu referire la articolul «Marca „Arsenie Boca” nu a fost şi nu poate fi înregistrată vreodată», publicat aici la data de 22.07.2019.
În articolul respectiv, prezentam punctul de vedere al lui Mihai Betelie, general manager al ROMPATENT DESIGN, publicat iniţial în Monitorul Justiţiei privind mărcile ce-l au drept numitor comun pe Arsenie Boca. Autorul afirma că mărcile europene frauduloase «Boca Părintele» şi «Arsenie» pot fi anulate de Tribunalul Uniunii Europene de la Luxemburg, prezentând argumentele aferente”.
Prin urmare, redăm în continuare Dreptul la replică remis Q Magazine de brokerul unic de marcă Părintele Arsenie Boca:
„Nu se poate aborda o marcă comercială decât din perspective comerciale şi nu din perspective filozofice, laice sau de orice altă natură. Produsele amintite, pentru care BOR [Biserica Ortodoxă Română, n.red.] a formulat cerere de limitare a drepturilor noastre, au fost «cărți, pandantive, amulete, suveniruri, obiecte de cult, icoane etc.» Aceste produse oferite spre vânzare nu pot fi abordate decât din perspectivă comercială, deoarece vorbim de acte de comerț indiferent că biserica nu depune și nu a depus vreodată declarații privind veniturile obținute din aceste acte de comerț și indiferent că autoritățile locale din zona Prislop și nu numai au și ei beneficii financiare fiind implicate activ prin protejarea acestor afaceri ilegale. Deoarece calitatea de «comerciant» Biserica Ortodoxă Română nu o deţine în afară de faptul că, în cadrul procesului, au recunoscut și au dovedit instanței că, de mai bine de 15 ani. comit evaziune fiscală. Au arătat în instanță, că fac acte de comerț și nu declară venituri, iar din punct de vedere legal aceștia nu au devenit comercianți, ci o mare rețea de evaziune fiscală, unde instanța avea obligația de a se autosesiza. Potrivit datelor extrase de pe site-ul Ministerului Finanţelor și depuse în cadrul procesului aceste entităţi sunt declarate inactive din punct de vedere fiscal/comercial, astfel orice pretenţie de a importa, distribui sau vinde, adică orice act de comerţ efectuat de către aceste entităţi este o infracțiune și nu un act de comerț. Cum am arătat în mai multe publicații naționale BOR și afiliații acestora au refuzat licențierea gratuită, deoarece acceptarea unei licențe gratuite i-ar fi obligat la transparență și la plata taxelor către stat. BOR cu sprijinul autorităților vrea capitalism ecleziast de tip offshore în UE.”
L-am contactat pe domnul Octavian Floruța care ne-a mărturisit indignat că dreptul la replică i-a fost limitat și extras din textul replicii pe care acesta l-a transmis. Ba mai mult, ne-a arătat că articolul domnului Betelie a fost preluat de aproape toată presa națională, iar când a trimis dreptul la replică la peste 10 publicații online, acestea nu l-au publicat, încălcând legea.
În continuare vă prezentăm discuția pe care am avut-o cu domnul Floruța precum și replica integrală a acestuia, pe care portalurile de informare publică au refuzat să le publice, conform legii.
Text replică „cu privire la articolul despre marca comercială «Arsenie Boca» a domnului Mihai Betelie din iulie 2019, prin care aceasta aduce atingere mărcii comerciale «Părintele Arsenie Boca», fondatorilor acestuia precum și a partenerilor care au fost induși în eroare de acesta. Acesta a declarat în calitate de expert, în public, negând realitatea juridică și legislaţia in vigoare, afirmând că aceste drepturi sunt nule.
Referitor la afirmația domnului Betelie potrivit căreia posesorii legali ai mărcii comerciale «Părintele Arsenie Boca» «a demarat diverse acţiuni în justiţie prevalându-se de dreptul de marcă, cerând în principal ca Biserica Ortodoxă Română să nu mai comercializeze obiecte cu mențiunea „Părintele Arsenie Boca”», arătăm că noi nu am demarat niciodată acțiune în justiție asupra niciunui comerciant sau a bisericii, acțiunile în justiție au fost demarate de către reprezentanții BOR, pentru că le-am demascat chiar în procesul intentat de aceștia afacerile subterane. O sesizare a autorităților cu privire la o infracțiune de contrabandă nu este considerată o acțiune în justiție decât de o persoană care nu are noțiuni elementare de științe juridice, nu e cazul domnului Betelie, cea ce dovedește intenția de denigrare.
Afirmația domnului Betelie, în care acesta declară că «după obţinerea frauduloasă a drepturilor de proprietate asupra mărcilor, prin inducerea în eroare a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), cei doi titulari au început o serie de acţiuni de valorificare a presupuselor lor drepturi exclusive prin interzicerea comercializării oricăror obiecte având chipul părintelui Arsenie Boca», este o afirmație mincinoasă și falsă deoarece presupune că la EUIPO, unde Statul Român are reprezentant, s-ar putea obține fraudulos titluri de proprietate intelectuală în Uniunea Europeana, iar exercitarea unor drepturi obținute legal ce decurg din aceasta, ar fi activități ilegale în spaţiul UE.
În ce priveşte afirmația «denumire cu înaltă valoare simbolistică şi religioasă», acest termen juridic este aport personal al domnului Betelie la stiința juridică și acest criteriu de respingere poate fi admis doar intr-o țară nealiniată (lumea a treia a). Ba mai mult de atât, valoare simbolistică și religioasă nu există nici in limba română ca denumire, cum afirmă dânsul.
Prin afirmația «Cei doi titulari de marcă au demonstrat că nu au respect faţă de simbolul naţional şi religios „Părintele Arsenie Boca”, însă arăt public că acţiunile lor nu au nicio consistenţă juridica», acesta minte din nou opinia publică, deoarece simbolurile naționale și simbolurile religioase sunt indicate cu exactitate de către legiuitor, iar Arsenie Boca nu se află printre acestea, iar aceste fapte Mihai Betelie le cunoaște în calitate de practician juridic servind drept dovadă intenției acestuia de demigrare. Prin afirmația «nu au respect față de . . . Părintele Arsenie Boca» aceasta instigă comunitatea la ură și aduce grave atingeri deținătorilor mărcilor, care drepturi sunt de comerț, precum bine știe și domnul Mihai Betelie și nu au vreo legătură cu patrimoniul cultural creștin.
Referitor la afirmația «Până la anularea acestor marci», ea este o afirmație care ne aduce prejudicii, deoarece investitorii sunt influențați negativ. De asemenea, dacă afirmația nu a fost făcută cu rea-intenție sau în scop de defăimare, dorim ca domnul Betelie să declare şi public de unde deține aceste informații potrivit cărora marca ar putea fi anulată in viitor.
Referitor la afirmația cum că o marcă comercială «nu face obiectul unui drept de proprietate exclusivă» domnul Betelie este în contradicție cu legea dreptului de proprietate intelectuală; bunăoară acesta, cu rea-credință, dorește descurajarea investitorilor noştri invocând situaţii neadevărate, nelegale și chiar ilegale. Legea garantează exploatarea în monopol a dreptului de proprietate intelectuală. Mihai Betelie în calitate de expert cunoaște aceste aspecte, dar speranța de a obține foloase necuvenite precum reclamă gratuită pe seama mărcilor noastre populare, poate și altele, l-a făcut să încalce premeditat legile.
Referitor la afirmația «Cât priveşte anularea celor trei mărci europene depuse cu rea-credinţă, în scop speculativ, aducând atingere memoriei parintelui Arsenie Boca precum şi învăţăturii creştine pe care părintele a susţinut-o», domnul Betelie nu face diferența între patrimoniul duhovnicesc și drepturile de comerț și folosind termeni precum «speculativ» sau «rea-credință», dă impresia cititorilor cum că în spatele acestor demersuri se întâmplă lucruri ilegale, toate aceste afirmații calomnioase și toate aceste insulte aduse proprietarilor de drept ai mărcilor fiind doar pentru a ne prejudicia.
Referitor la afirmația «Arsenie Boca, un simbol naţional şi nu o marcă», ea este o afirmație falsă şi defăimătoare, deoarece «Părintele Arsenie Boca» este o marcă comercială legal constituită și garantată de lege şi nu este un simbol național deoarece nu e prevăzut niciunde în legislaţie şi asta datorită BOR, care l-a dat afară din preoţie pe Arsenie Boca (l-a caterisit) cu mulţi, mulţi ani în urmă.
Prin afirmația «Nu am niciun dubiu că mărcile la care m-am referit au fost înregistrate cu rea-credinţă», domnul Betelie ne defăimează din nou. Acesta face afirmaţii care sugerează că el ar avea o calitate în acest «scandal» şi face exprimări tipice ale unui magistrat, însă dorim ca publicul să știe ca domnul Betelie nu are nicio calitate, nici procesuală legată de marcă și nici nu are un interes dovedit, decât dacă pentru această lucrare intitulată în fals analiză juridică aceasta nu a fost mandatat și plătit… Domnul Betelie ar trebui să ştie că nu există rea-credință în afaceri… există fapte de comerț legale sau ilegale.
Afirmația «asa-ziși proprietari de mărci să înceteze orice acțiuni prin care să pretindă că au un drept de proprietate exclusiva asupra simbolului național „Arsenie Boca”» este iarăși o afirmaţie fără fundament juridic a domnlui Betelie, care ne-a adus prejudiciu financiar prin retragerea investitorilor și altele pe care urmează să le calculăm și să le recuperăm de la acesta. Un drept nu se poate pretinde, acesta exista sau nu, iar în acest caz proprietatea este exclusivă și garantată inclusiv de Constituție.
În încheiere, domnul Betelie, de altfel un jurist ce deține o companie care se ocupă de proprietate intelectuală afirmă că «Nu există şi nu va exista vreodată marca „Arsenie Boca”». Această afirmatie contravine realității, adevărului şi legii… Astfel folosirea mărcii comerciale «Părintele Arsenie Boca» și orice asemănare cu aceasta care e menită să inducă consumatorul în eroare, constituie infracțiune și se pedepsește comform legii, iar aceste drepturi există și vor exista atât timp cât proprietarii de drept a mărcilor apar ca titulari de marcă la EUIPO și aceste drepturi nu pot fi suspendate sau îngrădite, în caz de apel, la soluția dată de instanță. Aceste aspecte, pe care domnul Mihai Betelie le cunoaște în calitate de jurist, instigă comunitatea la ură și nesupunere legislativă.
Referitor la întreg mesajul articolului de presă al domnului Mihai Betelie, Istoc şi partenerii, reprezentantul legal al mărcii «Părintele Arsenie Boca», consideră că sunt întrunite toate elementele legale necesare deschiderii unui proces ce vizează despăgubiri.”
În exclusivitate pentru redacția Bihor Stiri, domnul Octavian Floruța comentează indignat cele întâmplate astfel:
„Se semnează la sfârșit de articol «Mihai Betelie, General Manager, Agenția de Proprietate Industrială ROMPATENT DESIGN», o companie cu organigramă complexă. Pe această cale dorim să îl felicităm, deoarece, potrivit presei naționale și ANAF, această companie este un jucător important al pieței de capital. Această intervenție în presă arată curajul acestuia, care a reușit să-și dezvolte agenția de design la un asemenea prestigios nivel juridic și economic. Este evident că își face reclamă pe spatele faimei brandului al cărui broker sunt.
«Nu există și nu va exista vreodată marca „Arsenie Boca”» — astfel de afirmație, din gura unui expert juridic în proprietate intelectuală, fost magistrat, reprezintă «blasfemie» la ceea ce înseamnă ştiinţele juridice și statul de drept … și fără a mă referi la dumnealui, persoanele care neagă realitatea, din punct de vedere medical, suferă de «tulburare de percepție/senzație».
… Îl vom da în judecată pe domnul Betelie și toate publicațiile implicate care ne-au defăimat, discriminat și ne-au încălcat dreptul la replică, rectificare și de acces egal în fața opiniei publice.”
Până la momentul publicării articolului, domnul Betelie nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0