Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
apr. 15, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1120 vizualizari
Liberalul Octavian Dan, unul dintre principalele personaje de la evenimentul de înființare a Asociației Firmelor Bihorene, a fost un MC cu mari emoții. Ca maestru de ceremonii, fostul director general al Federației Patronilor Bihor a făcut prezentările de rigoare, subliniind că nașterea noului for patronal local se desfășoară și sub privirile câtorva demnitari ai județului. Simțindu-se obligat să nu critice prea tare impotența Parlamentului României în ceea ce privește crearea unui cadru legislativ benefic economiei de piață, Dan i-a introdus pe aleșii în cauză ca fiind „câțiva dintre cei mai activi”. Imaginea are un singur punct slab: deputatul PDL Octavian Bot (foto), care nu prea s-a remarcat în această legislatură, dar acest aspect poate fi pus (și) pe seama unei probleme de sănătate. Trebuie menționat că parlamentarul orădean nu prea a mai dat ochi nici cu presa. Culmea este că printre foarte puținii care au vorbit apreciativ la adresa lui Bot este tocmai primarul Ilie Bolojan (cel pe care, în virtutea campaniei electorale din 2008, pedelistul îl făcea cu ou și cu oțet). Edilul-șef nu s-a făcut că uită că democrat-liberalul a făcut lobby pentru bani care să ajute la renovarea Colegiului Național „Emanuil Gojdu”.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0