Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
iul. 17, 2015 Andrei Şandor Politică 0 1868 vizualizari
Revoluție în modul de organizare a unui partid politic. Filiala județeană a ALDE va avea parte de cunoștințele și de experiența în domeniu a lui Octavian Bara (foto), managerul reprezentanțelor Dacia, Renault și Nissan din Oradea. Acesta a fost prezentat azi, 17 iulie, de însuși liderul național al ALDE, ministrul Daniel Constantin. Potrivit lui Bara, se va încerca un alt mod de abordare a activității politice și a acțiunilor conexe, astfel încât formațiunea politică să crească tot mai mult și să facă o figură frumoasă în anul electoral 2016. Daniel Constantin a avut cuvinte de apreciere la adresa fostului președinte al PC Bihor și a subliniat că acesta a acceptat să se implice fără să aibă pretenția la vreo funcție. Octavian Bara s-a prezenta glumind pe seama noului stil de anumi city manager și administrator public la Consiliul Județean (n.b.: referire la noile funcții de la Primăria Oradea și de la județ). „Mi-am asumat rolul de a organiza ALDE, să adunăm cele două partide (PC și PLR) pentru ca să funcționeze ca lumea, să-i organizez pe zone. Dacă voi avea succes voi continua. Dacă nu, eu am ce face!”, a declarat omul de afaceri.
feb. 12, 2020 0
aug. 22, 2018 0
iun. 20, 2017 1
iun. 15, 2017 0
mart. 19, 2025 0
dec. 09, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 01, 2024 0