Mai exact, parlamentarul orădean s-a referit la inundarea acesteia în urma creșterii nivelului apelor după ploile abundente din cursul săptămânii. „Probabil nu s-a gândit de la bun început proiectul sau nu s-a așteptat nimeni să crească și apele Crișului. Oricum, se pare că lucrările vor avea de suferit din această privință”, a precizat președintele filialei județene a PSD. Mang se întreabă dacă nu cumva, dintr-o mare grabă, s-au irosit banii care au fost investiți în lucrările de amenajare a malului Crișului Repede? În același timp, liderul social-democraților bihoreni își pune problema întreținerii zonelor amenajate de Administrația Bazinală de Apă „Crișuri”, cu mențiunea că gazonul va trebui tuns și perioadic. În opinia lui Mang, poate ar fi existat și „variante mai bune și mai practice” de amenajare. Potrivit specialiștilor în domeniul apelor, o creștere de nivel precum cea de acum câteva zile nu se înregistrează foarte des pe Crișul Repede, motive pentru care ceea ce s-a întâmplat la Oradea poate fi considerat un caz izolat. Totodată, cei implicați în lucrare susțin că atâta timp cât apa nu ajunge la partea cu gazon, în principiu nu se poate pune problema deteriorării lucrărilor. ABA „Crișuri” vor fi investit un total de 4 milioane lei în lucrările de amenajare în urma unei înțelegeri cu Municipalitatea orădeană.