CSM Oradea a triumfat în confruntarea cu Dinamo București din cadrul etapei a 3-a în sezonul regulat al Superligii Naționale de polo pe apă. Partida desfășurată sâmbătă, la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea, s-a încheiat cu scorul de 12-9. Aceasta a fost o reeditare a finalei de Cupa României din urmă cu o lună, desfășurată la Focșani.
Jocul a fost controlat de elevii lui Petar Kovacevic și Ciprian Cîmpianu. Aceștia au început în forță marcând primele două goluri ale partidei prin Ferenc Czenk și Filip Gardasevic. Dinamo a redus din deficit, dar CSM Oradea a înscris apoi de cinci ori consecutiv pentru a se desprinde la 7-1. La jumătatea confruntării scorul era de 8-3. Avantajul de cinci lungimi s-a păstrat la intrarea în secvența decisivă, una în cadrul căreia orădenii nu au punctat. Cu toate acestea, gazdele au controlat finalul meciului și au obținut victoria.
David Belenyesi a înscris 4 goluri, fiind cel mai bun marcator al întâlnirii. Sebastian Oltean și Nichita Ilisie au înscris de câte 2 ori fiecare, iar Tiberiu Negrean, Filip Gardasevic, Bogdan Remeș și Ferenc Czenk au avut câte o reușită pentru învingători. De cealaltă parte, Andrei Prioteasa, Matei Luțescu și Luka Chikovani au marcat de câte 2 ori pentru Dinamo București.
CSM Oradea are 2-0 la general în Superligă și susține următorul meci duminică (12.10), ora 10:30 la bazinul Ioan Alexandrescu, contra celor de la Sportul Studențesc. Intrarea este liberă.