O mașină în șanț, iar alta în râpă

Zi cu mașini ieșite de pe carosabil și răsturnate. S-a întâmplat sâmbătă, 10 decembrie, în două locuri diferite de pe raza județului Bihor. Primul caz, potrivit polițiștilor de la Serviciul Rutier, s-a petrecut în jurul orei 10:20, pe DN 19/B, în afara Municipiului Marghita. Un localnic în vârstă de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare în momentul în care pe sensul său de mers a pătruns un autoturism care se angajase într-o depăşire hazardată. Având în vedere situația, autoturismul condus de cetățeanul din Marghita a părăsit carosabilul şi a intrat în şanţul din partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare. Poliția informează că în urma accidentului rutier o femeie în vârstă de 22 de ani a suferit leziuni ușoare. Biroul de Presă al IPJ transmite că poliţiştii rutieri au depistat autoturismul aflat în depăşire neregulamentară care a determinat producerea accidentului, identificându-l pe conducătorul auto ca fiind un bărbat de 27 de ani originar din Abram.
În aceeași zi, în jurul orei 18:40, pe drumul comunal 244, un bărbat care era la volanul unei mașini și care se deplasa în direcția orașului Vaşcău nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum. Prin urmare, pe o porțiune de drum acoperit cu gheață, mașina acestuia a derapat și s-a răsturnat într-o râpă. Polițiștii relatează că aceasta avea o diferență de nivel considerabilă față de drum. Astfel, șoferul a suferit diverse leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital. În ambele cazuri de mai sus, polițiștii continuă cercetările care se impun.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

78 − 72 =