Actualizat noiembrie 21st, 2024 2:17 PM
apr. 11, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 4995 vizualizari
Preşedintele UDMR Bihor, senatorul Cseke Attila, îi sugerează şefei de la Interne, pesedista Carmen Dan, să ia modelul oficialilor din Croaţia sau Slovenia, care s-au ridicat deja împotriva noilor reglementări privind controlul documentelor celor care traversează frontiera Schengen. Potrivit parlamentarului bihorean, din cauza timpilor de aşteptare mult crescuţi, croaţii (deşi sunt boboci în Uniunea Europeană), au suspendat temporar aplicarea Regulamentului 458/2017, în timp ce slovenii au cerut modificarea de urgenţă a Regulamentului cu pricina. Îngrijorat că va fi jale la graniţa cu Ungaria în perioada de Paşte, senatorul Cseke cere ca şi Ministerul de Interne din România să mişte ceva. „Potrivit Poliţiei de Frontieră și informațiilor publice disponibile, timpi mari de aşteptare s-au înregistrat din data de 7 aprilie 2017 în vestul țării la punctele Petea, Nădlac şi Borş, dar şi în sud, la Giurgiu-Ruse. În unele puncte de trecere a frontierei cu Ungaria, şoferii de autoturisme au avut de aşteptat foarte mult, în anumite perioade ale zilei pentru trecerea frontierei fiind necesare de la 2 până la 4 ore de așteptare, ceea ce amintește de perioade de acum de 20 de ani”, scrie liderul UDMR Bihor în întrebarea adresată ministrului de resort. Cseke Attila a cerut un răspuns scris din partea lui Carmen Dan cu privire la măsurile urgente pe care le va lua în vederea fluidizării traficului de la punctele de trecere a frontierei.
apr. 25, 2024 0
mart. 14, 2024 0
mart. 08, 2024 0
ian. 26, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0