O echipă de rahat

România: PANTILIMON – TAMAŞ, GOIAN, RAŢ – Zicu – Marica, MUTU. Au mai fost prezenţi (inutil) prin teren: râpă, alexa, torje, florescu, deac, cociş, ropotan.

România a bubuit minge după minge în faţa Bosniei, fără a reuşi să lege mai mult de două pase în faţa unei echipe care ne-ar arătat cum se joacă fotbal. Pantilimon, Tamaş, Goian şi Raţ au făcut arte din alt film iar Mutu este de departe cel mai bun, cu o clasă chiar peste ai lor, însă efectiv n-a avut cu cine.

Mult lăudatul fundaş dreapta de la Galaţi, Râpă, a fost ameţit de Lulici. Atâtea curse a făcut bosniacul pe lângă el încât i-a făcut otită . Toţi specialiştii români l-au văzut pe Râpă drept un jucător care şi-a făcut treaba cu Bosnia însă Râpă nu a reuşit să-l blocheze niciodată pe Lulici care a făcut pe acea parte ce-a vrut astfel încât fundaşului nostru dreapta trebuie să i se facă o radiografie de coloană de câte ori a fost întros de adversarul său.

Linia de mijloc, absentă total. Alexa praf, Torje, deăşit clar în dueluri, Deac a jucat într-un meci la naţională mai mult decât într-un campionat de Bundesliga iar Florescu nu ar prinde lotul nici la FC Bihor.  

A fost 1-0 pentru noi după care, aşa cum meritau, bosniacii au marcat de două ori şi au întors rezultatul pentru că fotbalul nu poate fi păcălit.

Naţionala României arată groaznic iar locul 50 şi ceva în clasamentul mondial chiar e bun. Prea bun pentru ce joc prestează. România este o echipă mediocră, rodul anilor de muncă al cooperativelor, al conducătorilor care câştigă partidele în culise, rodul intervenţiilor impresarilor în echipa naţională şi  

CASETA TEHNICĂ

Bosnia – Romania 2-1 (0-1)

Stadion: „Bilino Polje” – Zenica

Au marcat: Ibisevici 63, Dzeko 83 / Marica 29

Bosnia: Hasagici – Mujdza, Rahimici, Spahic, Mravac – Medunjanin (Maletici 71), Pjanici, Lulici, – Misimovici (Ibricici 81) – Ibisevici (Muslimovici 76), Dzeko. Antrenor: Safet Susic

România: –

Arbitru: Fernando Teixeira Vitienes; Asistenti: Victoriano Diaz Casado si Jose Fernandez Miranda (toŢi din Spania)

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

45 + = 49